5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalGabriela Szabo: Vom ataca prin orice mijloace hotărârea FRH

Gabriela Szabo: Vom ataca prin orice mijloace hotărârea FRH

Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a hotărât luni ca sezonul 2019-2020, atât în Liga Florilor (feminin), cât şi în Liga Zimbrilor (masculin), să se încheie, ierarhiile rămânând cele din momentul întreruperii campionatului. Astfel, în Liga Florilor, SCM Vâlcea a încheiat prima și va participa direct în Liga Campionilor, în timp ce CSM București va avea nevoie de un wildcard pentru a accede în cea mai importantă competiție europeană intercluburi și în sezonul viitor. În campionatul masculin, Dinamo a încheiat pe prima poziție.

„Federația nu are scuze pentru greșelile pe care le face”

Decizia Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal a nemulțumit clubul CSM București. Într-o postare pe contul personal de Facebook, șefa clubului bucureștean, Gabriela Szabo, a precizat că gruparea din capitală își rezervă dreptul de a ataca prin orice mijloace această decizie. De altfel, clubul CSM București s-a declarat nemulțumit și de modul de alcătuire a ierarhiei în Liga Zimbrilor. HC Dobrogea Sud Constanța s-a clasat înaintea echipei bucureștene, deși formația din capitală avea avantajul meciurilor directe. 

E greu de înțeles după ce criterii s-a ghidat Federația Română de Handbal când a decis să tragă cortina peste Liga Florilor și să decidă astfel ierarhia finală, o ierarhie finală care nu ține cont nici măcar de matematicăFRH, prin Consiliul de Administrație, a ignorat nu doar regulamentele competiției pe care o guvernează, ci și fair-play-ul ce ar trebui să caracterizeze activitatea sa ca for suprem al handbalului românesc.

E adevărat, nimeni nu s-a mai confruntat până acum cu o situație ca cea pe care o traversăm cu toții de două luni și jumătate încoace. Dar asta nu reprezintă o scuză pentru greșelile pe care federația le face. Este de neînțeles cum unei echipe i se interzice dreptul de a-și apăra șansele și de a-și hotărî viitorul altfel decât pe teren. Este revoltător modul în care o decizie luată acum două săptămâni, de același CA al FR de Handbal, a fost îngropată și înlocuită cu alta”, a spus Gabriela Szabo.

Szabo: Federației nu îi pasă de sportul românesc

„Este trist că Federația Română de Handbal a cedat presiunii la care a fost supusă în ultimele două săptămâni de un club ale cărui revendicări absurde au fost suspect de puternic mediatizate. Prin hotărârea luată, Federația Română de Handbal a arătat că nu îi pasă de munca unor jucătoare. Nu îi pasă de eforturile unui club reprezentativ nu doar pentru handbalul românesc, ci pentru întreg sportul românesc. Practic a arătat că nu îi pasă de handbal. Clubul Sportiv Municipal București își rezervă dreptul de a ataca prin orice mijloace hotărârea FR de Handbal prin care a fost stabilită ierarhia sezonului 2019-2020 în Liga Florilor”, a spus Gabriela Szabo.

Citește și / Alexandru Dedu: În caz de egalitate de puncte, rezultatele directe contează

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS