0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMăsuri pentru a începe sezonul de Formula 1 în securitate

Măsuri pentru a începe sezonul de Formula 1 în securitate

Formula 1 a adoptat marţi cinci măsuri importante pentru a garanta desfăşurarea curselor în condiţii de securitate cât mai bune.

Formula 1 a detaliat aceste măsuri pe site-ul său oficial, la puţin timp după ce a anunţat că sezonul va începe în Austria pe 5 iulie.

Graţie unor teste private, toate persoanele implicate într-o cursă vor fi testate pentru Covid-19 înainte a călători. Testul va trebui să fie negativ pentru a primi autorizaţia de a călători. Teste private vor fi efectuate de asemenea în timpul evenimentului. Cel puţin în primele opt etape, cursele vor avea loc cu porţile închise. Doar personalul necesar va fi prezent în interiorul circuitului.

Personalul prezent la faţa locului va fi redus pentru toate părţile implicate, inclusiv Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), furnizorii şi reprezentanţii F1. Întreg personalul care va asista la curse se va deplasa izolat, utilizând cât mai mult posibil zboruri charter şi transferuri între incinte, hoteluri şi aeroporturi. 

Citeşte şi: Auto / Marea Britanie şi Austria vor organiza câte două Mari Premii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS