4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCanotaj / Elisabeta Lipă: Vom avea cea mai mare delegaţie la Tokyo

Canotaj / Elisabeta Lipă: Vom avea cea mai mare delegaţie la Tokyo

Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, este convinsă că asociaţia pe care o conduce va avea cea mai mare delegaţie în cadrul lotului României la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.

„Cu siguranţă vom avea cea mai mare delegaţie la Tokyo. Am calificat deja bărcile mici, iar anul viitor, în luna mai, vom avea o regată de calificare pentru bărcile de 8+1 şi bărcile de 4. Anul acesta organizăm Campionatul Balcanic de juniori la Iaşi în august. Iar în luna septembrie avem Campionatele Europene de juniori şi tineret, iar în octombrie Campionatele Europene de seniori. Această pandemie este în regres, aşa că şi pentru sportivi este o motivaţie în plus ca până la Jocurile Olimpice să participe la aceste Europene”, a spus Lipă, pentru Agerpres.

Elisabeta Lipă a afirmat că în cantonamentul de la Snagov al lotului naţional au fost respectate toate măsurile de igienă şi securitate stabilite.

„Am decis să îl invităm pe ministrul Tineretului şi Sportului şi să-l băgăm în cantonament închis, să vadă cum este. Sportivii noştri s-au pregătit acasă două luni şi de o lună se antrenează aici, în circuit închis, toată lumea izolată şi cu mască. Să vadă şi domnul ministru cum este. Aici s-au respectat absolut toate regulile, sportivii, antrenorii şi personalul bazei au fost testaţi, deci n-a rămas nimeni netestat”, a punctat Lipă.

Sportivii din lotul naţional de seniori şi-au reluat antrenamentele la Complexul Sportiv Naţional Snagov (Baza Nouă) în 15 mai.  Începând cu data de 15 iunie, autorităţile statului au anunţat măsuri de relaxare care le va permite sportivilor să părăsească baza sportivă şi să intre în contact cu familiile.

Citeşte şi: Ce onoare! Lucian Bute va fi inclus în Panteonul sporturilor din Quebec

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS