-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCe onoare! Lucian Bute va fi inclus în Panteonul sporturilor din Quebec

Ce onoare! Lucian Bute va fi inclus în Panteonul sporturilor din Quebec

Fostul boxer româno-canadian Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria supermijlocie, va fi inclus anul viitor în Panteonul sporturilor din Quebec, pentru performanţele realizate în cariera sa. Informaţia a fost furnizată de către publicaţia Journal de Montreal.

„Când am sosit în Canada, în 2003, eu, un tânăr boxer din România, nu vorbeam nici franceză, nici engleză, şi nu m-am gândit niciodată că voi fi, într-o zi, inclus în Panteonul sporturilor din Quebec. Lumea din Quebec m-a adoptat. Mă simt privilegiat, sunt foarte bucuros, sunt emoţionat”, a mărturisit Bute.

Bute va asista la o gală care va avea loc în toamna anului 2021, alături de hocheistul Guy Carbonneau, de schiorul de fond Alex Harvey, de hocheista Caroline Ouellette şi de ciclista Marie-Hélene Prémont, informează Agerpres.

Bute nu este primul sportiv născut în afara Quebecului inclus în această galerie. El se alătură unor nume de referinţă, precum Gary Carter, Jackie Robinson, Peter Stastny sau marele pionier al schiului fond Herman Smith-Johannsen.

„Obiectivul Panteonului este de a face vie istoria sportivă de aici, iar aceasta nu e formată doar din sportivi născuţi în Quebec. Exemplul lui Lucian este elocvent. Fie că s-a născut aici sau în România, povestea sa izvorăşte din memoria noastră colectivă”, a subliniat Jean Gosselin, vicepreşedintele Panteonului sporturilor.

Lucian Bute şi-a anunţat încheierea carierei în martie 2019, la vârsta de 39 de ani. Bute susţinuse ultimul său meci din cariera profesionistă pe 24 februarie 2017, la Quebec City, pierzând prin KO în faţa columbianului Eleider Alvarez.

Lucian Bute, care şi-a apărat cu succes de nouă ori titlul mondial IBF la supermijlocie între 2007 şi 2012, a încheiat cu un palmares la profesionişti de 32 de victorii (25 KO) şi 5 înfrângeri (2 KO).

Citeşte şi / Bogdan Burcea: Vrem să câştigăm cele trei meciuri din grupă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS