4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportF1 / Valtteri Bottas, la cel de-al 13-lea pole position din carieră

F1 / Valtteri Bottas, la cel de-al 13-lea pole position din carieră

Valtteri Bottas a fost irezistibil în calificările de la Silverstone, după ce a fost cel mai rapid și în antrenamente. Finlandezul de la Mercedes a mers ceas și a depășit timpul colegului său, Lewis Hamilton, chiar în ultimele viraje.

Astfel, Bottas a ajuns la 13 plecări din pole position în carieră. Constructorul german are ambii piloți în linia întâi pentru a 67-a oară. Până weekendul trecut, Ferrari deținea recordul, cu 65. În plus, Mercedes are acum 9 pole-uri consecutive pe circuitul de la Silverstone.

Nico Hulkenberg a impresionat în calificări

Performerul zilei de sâmbătă a fost însă Nico Hulkenberg. Pilotul de la Racing Point va pleca de pe locul 3, urmat de Max Verstappen (Red Bull), care va porni în cursă cu pneuri dure.

De pe locul 5 va lua startul Daniel Ricciardo (Renault), urmat de Lance Stroll (Racing Point), și Pierre Gasly (Alpha Tauri). Ferrari a bifat din nou o „performanță” dezamăgitoare, după ce Leclerc a reușit doar al șaptelea timp, în timp ce colegul său, Sebastian Vettel, va pleca de pe un dezamăgitor loc 12.

Citeşte şi: Bogdan Țibîrnă continuă la SCM „U” Craiova și în sezonul următor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS