2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMarius Constantin, primul transfer al Ştiinţei pentru noul sezon

Marius Constantin, primul transfer al Ştiinţei pentru noul sezon

Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu Gaz Metan Mediaş pentru transferul fundaşului central Marius Constantin, iar experimentatul fundaș va semna foarte curând un contract cu formaţia din Bănie.

Acesta a declarat că, în proporţie foarte mare, mâine va pleca alături de echipă în Austria, unde vor sta aproximativ două săptămâni în cantonament.

Fanii Craiovei șă știe că am venit cu inima deschisă, să joc fotbal. Vreau să ajut cu experienţa mea și clubul să-și îndeplinească obiectivele. Nu stiu dacă mai este o rivalitate ca în trecut, cu Craiova, Rapid, Dinamo, Steaua. Mai sunt câteva formalități, dar în principiu, plec mâine cu echipa în Austria. N-a venit Bonucci la Craiova ca să rezolv eu totul în apărare. Sunt mai mult un Chiellini în pandemie. Încercăm fiecare să facem cât mai bine”, a spus Marius Constantin, într-o intervenţie la Digi.

Fost internaţional, cu patru selecţii la prima reprezentativă, Marius Constantin a evoluat în Liga 1 pe aproape întreaga durată a carierei. Excepţie face prima parte a sezonului 2015-2016, atunci când a jucat pentru Jiangsu Suning.

În cariera sa, acesta a câștigat două Cupe ale României și o Supercupă cu Rapid, plus încă o Supercupă a României cu ASA Târgu Mureș.

Marius Constantin şi-a început cariera la FC Braşov, după care a mai evoluat la Rapid, FC Vaslui, ASA Târgu Mureş, FC Viitorul şi Gaz Metan.

Marius Constantin este cel de-al doilea transfer al oltenilor în această vară. La finalul lunii iunie, alb-albaştrii au anunțat oficial revenirea în Liga 1 a jucătorului Vladimir Screciu (20 de ani).

De asemenea, vicecampioana României este aproape să-i mai achiziţioneze şi pe Paul Papp şi Alexandru Tudorie.

Citeşte şi: „U“ Craiova a anunţat adversarele din amicalele din Austria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS