-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPugiliştii de la lotul naţional, nerăbdători până la startul competiţiilor

Pugiliştii de la lotul naţional, nerăbdători până la startul competiţiilor

Pugiliștii de la lotul național așteaptă cu nerăbdare momentul în care se va da drumul la competiții. Aceştia nu au mai boxat de 5 luni și jumătate într-un meci oficial, de când a început pandemia, dar în schimb sunt în pregătire de luni bune!

Băieții de la lotul național au până acum 3 luni de cantonament, la Izvorani, la mare și la munte şi singurul lucru pe care şi-l doresc în aceste momente este să urce cât mai repede în ring. De asemenea, Olimpiada de la Tokyo este aşteptată cu sufletul la gură, dar cu toţii sunt conştienţi că au nevoie de meciuri în picioare pentru a performa în Japonia.

„Sunt foarte încărcat! Să stai să te antrenezi atât de mult și fără să ai un meci să te descarci este foarte greu. Să faci antrenament și să nu boxezi este frustrant, îți dă o stare proastă.Știu că pot să merg la Tokyo și sper! Dar trebuie să găsim o soluție să putem să facem turnee sau cel puțin pregătiri comune , că altfel va fi rău de toți, nu doar de noi. Noi avem nevoie de sparinguri, de meciuri, ca să ajungem la turneele preolimpice de la Londra și de la Paris de la anul”, a spus Andrei Arădoaie, component al lotului național masculin de box.

„Suntem aproape în formă pentru orice campionat, sper să se țină Campionatul European de U22. Nu ne putem opri, trebuie să avem un obiectiv la un moment dat. Îmi e foarte dor să boxez, nu mai am răbdare. M-am săturat și de sparing în sală, pentru că suntem aceiași adversari mereu, a devenit monoton. Sunt sută la sută cu gândul la Tokyo”,a spus şi Cristian Filip.

„Nu știm nici noi pentru ce să ne pregătim”

Dumitru Dorobanțu, antrenorul lotului național, nu își menajează deloc sportivii, care sunt nevoiţi să reziste la câte două antrenamente pe zi.

„Facem antrenamente destul de grele cu Maestrul. Este greu pentru că nu avem un obiectiv pus la punct, nu știm nimic din cauza pandemiei. Nu știm nici noi pentru ce să ne pregătim. E foarte dificil! Faci pur și simplu antrenament pentru viitor”, a spus și Robert Jitaru.

Boxerii de la lotul național, Cosmin Gîrleanu, Andrei Arădoaie, Robert Jitaru, Cristian Filip, Daniel Burciu și George Dumitrescu, au în palmares zeci de medalii și trofee câștigate de-a lungul carierei.

Arădoaie este multiplu campion național, campion european la tineret, în 2015, campion european la U22, în 2017. În 2019 a obținut locul al doilea la Campionatul Uniunii Europene.

Filip are 10 titluri de campion național și este medaliat european. În acest moment, sportivul se pregătește pentru Campionatul European de U23 din septembrie, care încă nu se știe dacă se va ține din cauza pandemiei.

La rândul său, Robert Jitaru este de 10 ori campion național și de două ori campion european la U22.

Citeşte şi: Marele Premiu al Rusiei ar putea să se dispute cu 30.000 de fani în tribune

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS