0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportAtletism / Impresionant! CSM Craiova a obţinut 19 medalii la CN de Seniori și Tineret

Atletism / Impresionant! CSM Craiova a obţinut 19 medalii la CN de Seniori și Tineret

Delegația CSM Craiova a strălucit de 19 ori la CN de Seniori și Tineret. Ultimele isprăvi ale atleților s-au întâmplat în cadrul Campionatului Național de Seniori și Tineret, care a avut loc la Cluj Napoca, și care a adus pentru delegația noastră un total de 19 medalii (7 de aur, 3 de argint și 9 de bronz). Performanțele s-au înregistrat pe toate cele trei planuri de probe – sărituri, alergări și aruncări. 

Ștefania Drăgan și-a mai trecut în cont un titlu național la proba de săritură cu prăjina, la categoria seniori. A fost urmată îndeaproape de Elena Călin, care a obținut aurul în clasamentul de tineret și un bronz în cel al senioarelor.  

În proba masculină de săritură cu prăjina, Dacian Costea a reușit tot o dublă performanță. Acesta a cucerit titlul național la tineret și a ocupat locul trei în ierarhia seniorilor. Ultima prezență pe podium la întrecerile de sărituri i-a aparținut Florentinei Budică. Aceasta şi-a adjudecat medalia de bronz la finalul concursului de senioare la proba de săritură în înălțime.

Alergătorii craioveni, în formă maximă

Alergătorii de semifond și fond au reuşit să urce de opt ori pe podium. Cristina Bălan a bifat o triplă prezență în topul clasamentului, cu două titluri naționale și un bronz. Atleta s-a impus în proba de 800 de metri, atât la categoria senioare, cât și la tineret, terminând prima cursa. De asemenea, a obținut o clasare pe locul trei în ierarhia de tineret a probei de 400 de metri.

Încă un titlu de campion național a ajuns la Nicolae Coman, care a câștigat întrecerea de seniori la 1500 de metri și a plusat cu un argint în cadrul probei de 800 de metri, tot la categoria seniori. În cursa de 10000 de metri, sportivii noștri au ocupat două locuri ale podiumului național la seniori, prin rezultatele lui Alexandru Corneschi (locul 2) și Marius Bușcă (locul 3). Daniel Betej a completat tabloul de medalii al alergătorilor cu bronzul obținut la proba de 3000 metri obstacole. La capitolul aruncări, Sergiu Ursu şi-a adjudecat două medalii la seniori, un argint în proba de aruncare a discului și un bronz la aruncarea greutății, în timp ce Bianca Lazăr Fazecaș a cucerit bronzul la proba feminină de aruncare a ciocanului (senioare). 

Clubul nostru a mai adăugat în registru două distincții la proba feminină de 10km marș: la categoria U20, Diana Lătărețu a câștigat titlul național, iar Ștefania Domnu s-a clasat pe a treia treaptă a podiumului.

Citeşte şi: Tenis de masă / Se reia Superliga. Sportivii de la CSU Craiova, pregătiţi de luptă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS