5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalClinceni - Chindia 0-0 / Trupa lui Săndoi a scăpat victoria printre „degete”

Clinceni – Chindia 0-0 / Trupa lui Săndoi a scăpat victoria printre „degete”

Academica Clinceni și Chindia Târgoviște au încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în această după masă, din cadrul etapei a treia din Liga 1. Jocul a fost unul deschis, plin de ocazii de ambele părți și cu un penalti ratat de formația lui Săndoi.

Academica a fost echipa mai periculoasă în această dispută și a irosit două ocazii incredibile în partea secundă, o dată din poziție de unu la unu cu portarul și apoi din șapte metri, un șut direct în transevrsală. În minutul 50, Târgoviște putea deschide scorul, dar Florea a ratat o lovitură de la unsprezece metri. De asemenea, oaspeții au și marcat la următoarea fază, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.

Clinceni: Vâlceanu – Pashov, Jutric, Patriche, Dobrescu – F. Achim, Cebotaru, M. Şerban (67, Tănase), Chandarov – C. Dumitru, Boiciu. Antrenor: Ilie Poenaru.

Chindia: D. Moldovan – Căpuşă, Piţian, C. Dinu, D. Dumitraşcu – Neguţ (90, Berisha), P. Iacob, M. Dulca, Grassano – Yameogo (34, Popa), D. Florea (63, Rață). Antrenor: Emil Săndoi.

În etapa următoare, Clinceni se va deplasa la Botoșani, în timp ce Chindia va primi replica lui FC Hermannstadt.

Citește și: Ciprian Tătăruşanu, transferat oficial la AC Milan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS