4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMonica Niculescu, victorie şi calificare la Roland Garros chiar de ziua ei

Monica Niculescu, victorie şi calificare la Roland Garros chiar de ziua ei

Monica Niculescu și-a făcut un super-cadou chiar de ziua sa. Românca a învins-o pe Zvonareva, în ultimul tur al calificărilor de la Roland Garros, cu scorul de 6-0, 3-6, 6-2 și și-a asigurat prezența pe tabloul principal al competiției din Hexagon.

Primul set a fost unul de vis pentru sportiva noastră. Monica a jucat perfect, a servit impecabil și a replicat pe măsură pe serviciul advers, pentru un 6-0 neverosimol. Apoi a urmat o pauză de aproximativ o oră din cauza ploii, care, din păcate, a mai scos-o din ritm pe Niculescu. În actul secund, adversara și-a revenit și a început să plaseze foarte bine mingile, făcându-i misiunea mult mai grea româncei. Chiar dacă a fost condusă cu 2-0, Zvonareva a revenit spectaculos, a luat cinci game-uri consecutive, iar, într-un final, a închis setul cu 6-3.

Startul Monicăi în decisiv a fost unul foarte bun. Serviciul i-a mers foarte bine, iar apoi, chiar dacă a avut de luptat intens pentru fiecare minge, a reușit să ia un prim break și să se distanțeze la 3-0. Rusoaica nu și-a mai intrat în ritm, a mai cedat trei game-uri, iar Niculescu a închis meciul cu 6-3.

Patru duble greșeli a înregistrat Zvonareva, în timp ce Niculescu trei.

Citeşte şi: Tecău şi Rojer, din ce în ce mai aproape de titlu la Hamburg

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS