0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFC Argeș – „U“ Craiova 1-2 / Bergodi: „Nu putem sta cu frica de a primi gol!“

FC Argeș – „U“ Craiova 1-2 / Bergodi: „Nu putem sta cu frica de a primi gol!“

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a apreciat rezultatul înregistrat la Pitești, 2-1 cu FC Argeș. Italianul a subliniat însă că i-a displăcut total evoluția elevilor săi din repriza secundă.

„Sunt 3 puncte importante, dar nu sunt foarte mulțumit. În prima repriză am jucat bine, dar în cea de-a doua nu. Dacă noi credem că putem juca așa… Nu ne-am mișcat deloc și am suferit în ultimele minute. Nu putem sta cu frica de a primi gol! În fotbal se întâmplă să se schimbe lucrurile de la un moment, la altul. Voi vorbi cu băieții. Chiar dacă nu am jucat la fel de bine în repriza a doua, tot am avut ocazii. Nistor a fost singur cu portarul, Mihăilă la fel și puteam face 3-0. Trebuie să închidem meciul mai devreme, altfel se pot întâmpla multe. La gol a fost o fază fixă și nu am fost deloc agresivi. O să revăd meciul și o să trag niște concluzii“, a comentat Cristiano Bergodi, la Digi.

Bergodi: „Elvir este extraordinar!“

Tehnicianul Științei a vorbit și pe tema debutului lui Alexandru Tudorie, căruia nu-i dă șanse în lupta cu Elvir Koljic pentru titularizare.

„Alex a debutat, în sfârșit, dar îl are concurent pe Elvir Koljic, un atacant extraordinar. Eu zic că este cel mai bun atacant din România. Nu-i va fi ușor, dar e bine că am jucători buni ca dublură. Îl cunosc foarte bine pe Alex, dar Elvir este extraordinar în acest moment. Poate fi un an important pentru Elvir, pentru că a început campionatul într-o manieră extraordinară“, a spus Bergodi, fiind convins că accidentarea lui Andrei Ivan nu este gravă.

Citește și: „Cic“ și Koljic au rezolvat meciul! „Leii“ au adormit în partea secundă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS