0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCulturism – fitness / Costel Torcea, mândru de reușita de la Mondialele de Juniori

Culturism – fitness / Costel Torcea, mândru de reușita de la Mondialele de Juniori

-

La finele săptămânii trecute, Clujul a găzduit Campionatele Mondiale de Culturism și Fitness destinate juniorilor, competiție la care România a „rupt“ scena. Și mai bine spus, din cei 43 de sportivi trimiși în luptă de staff-ul tehnic, 33 s-au clasat în primele șase locuri, adică au punctat, astfel că atunci când s-a tras linie, România a ocupat locul 1 pe națiuni. Acest titlu mondial este o premieră pentru țara noastră, iar meritul celor implicați este cu atât mai mare cu cât acest sport a fost lovit din plin de pandemia de coronavirus.

„Este pentru prima dată în istoria culturismului când se întâmplă așa ceva“

GdS a stat de vorbă cu antrenorul coordonator al loturilor naționale ale României, Costel Torcea, la scurt timp după revenirea acestuia în Bănie și a aflat concluziile maestrului.

GdS: Iată-vă acasă, din nou cu medalii, iar de data aceasta pe primul loc pe națiuni. Cum a fost la Campionatele Naționale de Juniori, de la Cluj?

Costel Torcea: Într-adevăr, România a făcut o treabă excelentă. Federația Română de Culturism și Fitness, Ministerul Sporturilor și Primăria Cluj au făcut un efort fantastic de mare pentru a organiza la Cluj, în condiții de maximă siguranță, așa cum se cere în aceste zile, un Campionat Mondial cu participarea multor țări. Referitor la echipa României, am avut o echipă cu niște tineri extraordinari. Selecțiile au fost făcute de așa natură încât sportivii s-au prezentat într-o formă extraordinar de bună. Și rezultetele ne indică faptul că forma sportivilor din lotul național a fost impecabilă. Am devenit campioni mondiali la juniori pe națiuni și este pentru prima dată în istoria culturismului când se întâmplă așa ceva.

GdS: Glumind puțin, am putem spune că pandemia ne-a prins bine. Au stat mai mult în sală?

Costel Torcea: Nu știu dacă ne-a prins bine, dar pe mine și pe conducătorii federației ne mulțumește faptul că toți sportivii, atât juniorii, cât și seniorii au avut rezultate nemaipomenite. Spun asta pentru că, după cum se știe, în urmă cu o lună de zile, la Santa Susana, în Spania, România a luat locul 3 pe națiuni la Campionatele Europene. Sportivii s-au motivat, s-au antrenat care pe unde au putut în zilele și în lunile când sălile au fost închise, drept pentru care forma lor a fost peste așteptările noastre, ale tuturor.

CS Gladiator Gym a prins o finală cu Narcisa Martin

GdS: Care ar fi bilanțul de la Mondialele de la Cluj?

Costel Torcea: Sincer să spun nu-l știu foarte bine, pentru că abia ne-am întors de la Cluj. O să facem o evaluare, dar sunt foarte multe medalii de aur, argint și bronz. Aș putea să spun că din totalul de 43 de sportivi pe care România i-a aliniat la start, 33 de sportivi au intrat în primele 6 locuri, deci au punctat. S-au obținut 13 medalii: 4 de aur, 3 de argint și 6 de bronz. Totodată, s-au obținut 7 locuri 4, 6 locuri 5, 7 locuri 6.

GdS: Pe cine a mizat CS Gladiator Gym Craiova?

Coste Torcea: Spre dezamăgirea noastră, dar asta este situația, au fost și ghinioane. Campionul mondial de anul trecut, Sebastian Pană, a suferit o accidentare în urmă cu o lună și ceva și nu a mai putut continua pregătirea la nivelul la care s-ar fi cerut. La rândul său, Alberto Șerban, locul 5 mondial anul trecut, a pățit același lucru. Ambii au forțat prea mult pregătirea anul acesta! A intrat în competiție decât Narcisa Martin, campioana noastră de la bikini, care a ieșit pe locul 4. Este un loc onorant pentru micuțul nostru club din Craiova.

GdS: Parcă ați albit puțin pe părți. A fost atât de greu?

Costel Torcea: Nu am albit de la perioada grea prin care am trecut. Eu le-am spus celor din lot că mă simt foarte tânăr alături de ei, sunt campion mondial cu echipa… Am albit de la vârstă.

Viitoarea provocare are loc în Spania

GdS: Ce urmează?

Costel Torcea: Săptămâna viitoare vom pleca la Campionatele Mondiale de Seniori și Masters, care se vor ține în intervalul 5-8 noiembrie tot la Santa Susana (Spania). Vom avea un lot format din 25 de sportivi, îi voi anunța înaintea plecării. Voi urca și eu pe scenă! Nu voi face pronosticuri. Despre rezultate vom vorbi după competiție. Eu și colegii mei, Cristi Firică și Gusti Moldovan, dar și președintele Gabriel Toncean, ne dorim să încheiem anul cu rezultate foarte bune.

GdS: Se încheie un an dificil, un an atipic din punct de vedere sportiv și dificil inclusiv din punct de vedere financiar…

Costel Torcea: Da, peste aproximativ două săptămâni se încheie  anul competițional. Dacă stăm să ne uităm la rezultatele pe plan național, european și mondial, nu putem spune că a fost un an greu. Dar aprofundând subiectul, chiar a fost foarte dificil. Doamne ajută să nu mai vină un altul! Avem totodată promisiuni ca în 2021 România să găzduiască și Campionatele Mondiale de Seniori, Juniori și Masters. Ar fi un lucru extraordinar!

GdS: Ați fost unul dintre cei care au pus culturismul din România pe harta competițiilor internaționale. Cred că sunteți mândru de asta.

Costel Torcea: Eu mă bucur de un sprijin extraordinar de mare din partea Biroului Federal, al conducerii Federației, al președintelui Gabriel Toncean, iar lângă mine am o echipă impecabilă de antrenori și o nutriționistă foarte bună. Deci răspunsul corect este că am pus cu toții osul la treabă și rezultatele se văd.

Rezultatele obținute de lotul național al României la Campionatele Mondiale de Culturism și Fitness Juniori – Cluj 2020:

1.Sebastian Șerpescu – aur (Overall) – Junior Men’s Physique 21-23 ani;
2.Sebastian Șerpescu – aur – Junior Men’s Physique 21-23 ani;
3.Matei Jugănariu – aur – Junior Men’s Fitness 16-23 ani;
4.Andrei Trocea – aur – Junior Men’s Physique 16-20 ani;
5.Alexandru Iordan – argint – Junior Men’s Physique 21-23 ani;
6.Roberta Năstase – argint – Junior Women’s Bikini Fitness, 160 cm, 21-23 ani;
7.Alex Ștefan – argint – Junior Men’s Fitness 16-23 ani;
8.Raluca Dombi – bronz – Junior Women’s Wellnes Fitness 16-23 ani;
9.Andrei Durlea – bronz – Junior Men’s Physique 21-23 ani;
10.Denis Ignătescu – bronz – Junior Men’s Bodybuilding 16-20 ani;
11.Maria Nedelcu – bronz – Junior Women’s Bikini Fitness, 160 cm, 16-20 ani;
12.Ștefana Sandu – bronz – Junior Women’s Bodyfitness 16-23 ani;
13.Gianina Suciu – bronz – Junior Women’s Fitness, 160 cm, 16-20 ani;
14.Alexandru Breabăn – locul 4 – Junior Men’s Bodybuilding 16-20 ani;
15.Dănuț Butilcă – locul 4 – Junior Men’s Physique 16-20 ani;

16.Alexandru Dumitru – locul 4 – Junior Men’s Classic Bodybuilding 16-23 ani;
17.Alexandra Giurgiu – locul 4 – Junior Women’s Wellnes Fitness 16-23 ani;
18.Rebeca Gît – locul 4 – Junior Women’s Fitness, +160 cm, 16-20 ani;
19.Narcisa Martin – locul 4 – Junior Women’s Bikini Fitness, 166 cm, 21-23 ani;
20.Alexandru Rîpa – locul 4 – Junior Men’s Classic Physique 16-23 ani;
21.Kevin Chis – locul 5 – Junior Men’s Bodybuilding 16-20 ani;
22.Laurențiu Mihalcea – locul 5 – Junior Men’s Classic Bodybuilding 16-23 ani;
23.Robert Nicolae – locul 5 – Junior Men’s Physique 21-23 ani;
24.Crina Orleanu – locul 5 – Junior Women’s Bikini Fitness, +166 cm, 21-23 ani;
25.Edina Somai – locul 5 – Junior Women’s Fitness, 160 cm, 16-20 ani;
26.Monica Stanciu – locul 5 – Junior Women’s Bikini Fitness, 160 cm, 21-23 ani;
27.Sergiu Boriceanu – locul 6 – Junior Men’s Physique 21-23 ani;
28.Bogdan Ene – locul 6 – Junior Men’s Physique 16-20 ani;
29.Vivien Horvarth – locul 6 – Junior Women’s Bikini Fitness, +166 cm, 16-20 ani;
30.Răzvan Macovei – locul 6 – Junior Men’s Bodybuilding 21-23 ani;
31.Negocescu Marian – locul 6 – Junior Men’s Classic Physique 16-23 ani;
32.Elias Rad – locul 6 – Junior Men’s Classic Bodybuilding 16-23 ani;
33.Valentina Sicoe – locul 6 – Junior Women’s Bikini Fitness, 160 cm, 16-20 ani.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cine sunt miniștrii viitorului guvern

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns...

ȘTIRI GdS