4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAdi Mutu: „Este nevoie să fim aproape perfecţi pentru a învinge Danemarca“

Adi Mutu: „Este nevoie să fim aproape perfecţi pentru a învinge Danemarca“

Selecţionata U21 a României întâlneşte, mâine, de la ora 20.30, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, reprezentativa Danemarcei, în ultima partidă din cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021. Partida cu Danemarca poate asigura calificarea „tricolorilor” la EURO 2021 în cazul unei victorii.

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Adrian Mutu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă online, că jucătorii săi trebuie să fie „aproape perfecţi” pentru a câştiga împotriva Danemarcei.

„Ştim cât de puternici sunt adversarii, de aceea ne concentrăm foarte mult pe jocul nostru, pentru că avem nevoie de victorie. Iar pentru acest lucru este nevoie să fim aproape perfecţi. E important ca băieţii să arate atitudine, pentru că tactic ştiu ce au de făcut în teren. Le-am explicat foarte clar, iar ei au lucrat foarte bine în această săptămână. Fiind un meci care decide o calificare, l-aş compara tot cu unul împotriva Danemarcei. Adică Danemarca – România, de acum 17 ani, jucat la Copenhaga. Din păcate pentru noi acel meci s-a terminat 2-2, primind gol în ultimele secunde ale meciului şi pierzând în acelaşi timp şi calificarea. Sper ca mâine să obţinem calificarea şi să mergem la Campionatul European“, a declarat selecționerul U21.

Mutu a menţionat că partida cu Danemarca de marţi este cea mai importantă din cariera sa de antrenor de până acum.

„Chiar dacă am mai jucat un meci de baraj la Voluntari, miza fiind atunci menţinerea în Liga I, acesta este cel mai important meci din cariera de antrenor”, a recunoscut Mutu.

Eterna discuție: Ianis Hagi

În ultima perioadă au tot apărut fel și fel de discuții privind situația lui Ianis Hagi și de ce nu a fost convocat de Mirel Rădoi, la naționala mare. Mutu a precizat că fiul lui Gheorghe Hagi va face diferenţa atunci când va veni momentul.

„Ianis Hagi este un fotbalist super-profesionist, nu am nimic să-i reproşez, a venit cu atitudinea corectă, s-a antrenat foarte bine. Cred că nu ar trebui să îi dea prea mare importanţă presiunii pe care o simte, pentru că nu joacă doar el, face parte dintr-o echipă. Important este să se bucure de fotbal. Să stea calm, să aibă linişte, pentru că momentul în care va putea face diferenţa va veni“, a spus Adi Mutu.

Citește și: Irlanda de Nord – România | Brigadă de arbitri din Elveţia la Belfast

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS