1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei de calitate în Bănie. SCMU Craiova a trecut de Zalău după un meci tensionat

Volei de calitate în Bănie. SCMU Craiova a trecut de Zalău după un meci tensionat

Echipa masculină de volei SCMU Craiova a obținut, sâmbătă seară, o victorie uriașă în derbiul cu SCM Zalău. Formația lui Dănuț Pascu s-a impus cu scorul de 3-0 (25-18, 39-37, 25-18), dar meciul nu a fost deloc așa simplu pe cât o spune scorul. Mai mult de atât, setul al doilea a fost unul de povestit nepoților, cu reveniri spectaculoase și cu un scor de „pus“ în ramă. A fost al doilea succes al alb-albaștrilor, după victoria de la Brașov, din primul turneu al sezonului.

Craiovenii au început în forță meciul din Sala Polivalentă și s-au distanțat, ușor, de adversari. Până la scorul de 4-3 au ținut pasul cei de la Zalău, care s-au văzut, apoi, nevoiți să încerce o revenire de la minus 9 puncte, scor 18-9. Acest lucru a fost imposibil, iar SCMU Craiova a trecut în avantaj după 25-18.

Un set de povestit nepoților

Setul al doilea parcă a fost desprins dintr-un film fără sfârșit. Așa cum rar se întâlnește în volei, SCMU Craiova și SCM Zalău au jucat nu mai puțin de 76 de puncte într-un act secund cu adevărat „nebun“. Oaspeții au condus încă din începutul setului, chiar și la o diferență de șase puncte. Apoi, treptat, băieții lui Pascu au revenit în meci și au echilibrat jocul. De la scorul de 18-15 în favoarea formației din Zalău, a urmat o serie impresionantă a Craiovei, de șase puncte consecutive, care a ajutat-o să treacă în avantaj. Sfertul nu s-a încheiat așa rapid, pentru că cele două echipe au mers cap la cap până la un incredibil 37-37. Acolo s-a produs declicul, iar SCMU Craiova a reușit, într-un final, să facă 2-0 pe tabela de marcaj.

În actul al treilea, formația oaspete a cedat atât fizic, cât și psihic, în timp ce oltenii au încercat să adune cât mai repede punctele, pentru a pune capăt meciului. S-a încheiat cu victoria Craiovei și în al treilea act, scor 25-18, care astfel a bifat al doilea succes în noul sezon.

SCMU Craiova: Cristian Bartha, Ionuţ Teleleu, Laurenţiu Lică, Andrei Grigoraş, Ştefan Kovacevic, Ştefan Lupu, Andrei Cîrlogănescu, Marelic Marino, Ewoud Gommans, Suson Silviu, Andrei Georgescu, Sergio Diaconescu.

Pentru alb-albaștri va urma o zi de pauză, pentru ca luni să primească vizita echipei Universitatea Cluj, de la ora 17.00. Partida se va disputa tot în Sala Polivalentă, din Bănie, fără spectatori.

Citește și: Debut perfect în noua stagiune. SCMU Craiova a „defilat“ cu Sighetu Marmației

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS