-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportAna-Maria Popescu, Emilia Corbu și Ilinca Pantiș, premiate pentru rezultatele bune din 2020

Ana-Maria Popescu, Emilia Corbu și Ilinca Pantiș, premiate pentru rezultatele bune din 2020

Federaţia Română de Scrimă le-a premiat, luni, pe sportivele Ana-Maria Popescu, Emilia Corbu şi Ilinca Pantiş şi pe antrenorii lor pentru performanţele obţinute în competiţiile internaţionale desfăşurate la începutul anului 2020, înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19. Anunțul a fost făcut de către Federația Română de Scrimă, pe pagina oficială de Facebook.

Premiile pentru cele trei sportive şi antrenorii lor, oferite de Federaţia de Scrimă cu ajutorul partenerilor şi sponsorilor, se ridică în total la 20.000 de lei.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, le-a transmis un mesaj video de felicitare sportivelor şi antrenorilor şi i-a încurajat şi îndemnat pe scrimerii români să îşi continue pregătirea cu aceeaşi seriozitate pentru a putea lupta pentru medalii în 2021, în special la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Marius Florea, un președinte mândru

La rândul său, preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea, este încrezător în toate sportivele și consideră că România își poate îndeplini obiectivele pe viitor.

„Pandemia creată de noul coronavirus a schimbat stilul de viaţă al oamenilor şi ne-a determinat să ne reorientăm şi să ne adaptăm pentru a ne desfăşura activitatea în noile condiţii. În 2020, Federaţia Română de Scrima a început anul în forţă. Cu evoluţii bune în Cupele Mondiale la seniori, cu medalii la Campionatele Europene de Juniori. Apoi, a venit pandemia şi Federaţia a trecut sănătatea pe prioritate reuşind să ofere loturilor olimpice şi naţionale condiţii de pregătire sigure. Am reuşit să ne mobilizăm chiar şi în condiţii neprielnice pentru a munci neîntrerupt, fiindcă fiecare minut de antrenament, de efort, fiecare picătură de transpiraţie, contribuie la visul sportivilor, la medaliile pe care toţi ni le dorim anul viitor. Am încredere că vom reuşi să ne îndeplinim obiectivele dacă vom respecta regulile cu stricteţe şi dacă vom păstra seriozitatea ce ne caracterizează“, a spus Florea, citat de Agerpres.

Performanțe după performanțe pentru Ana-Maria Popescu

În vârstă de 36 de ani, Ana-Maria Popescu (CSA Steaua Bucureşti) ocupă locul 1 în clasamentul mondial FIE la spadă şi e câştigătoarea trofeului Cupei Mondiale 2019-2020. În sezonul 2019-2020, ea are trei victorii în Cupele Mondiale: Tallinn, Havana şi Doha. A fost declarată câştigătoare a Cupei Mondiale de către Federaţia Internaţională de Scrimă în acest sezon. Este a patra oară în carieră când ea câştigă trofeul, o premieră la nivel mondial. Declarată cea mai bună spadasină a lumii în sezon, locul 1 în clasamentul FIE, Ana-Maria Popescu deţine cel mai bogat palmares din spada românească şi este una dintre cele mai titrate scrimere „tricolore” din toate timpurile: Jocurile Olimpice – 2 medalii (1 de aur, 1 de argint), Campionatele Mondiale – 7 medalii (2 de aur, 2 de argint, 3 de bronz), Campionatele Europene – 13 medalii (7 de aur, 4 de argint, 2 de bronz).

În vârstă de 18 ani, Emilia Corbu (Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative Bucureşti), a câştigat medalia de bronz la floretă la Campionatele Europene pentru juniori de la Porec (Croaţia).

În vârstă de 17 ani, Ilinca Pantiş (Clubul Sportiv Riposta Bucureşti), a câştigat medalia de bronz la sabie la Campionatele Europene de juniori de la Porec.

Citește și: EURO, turneul preferat al Cristinei Neagu. Căpitanul României a ajuns la 250 goluri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS