România a început în forţă Campionatul European de gimnastică, desfăşurat în această săptămână la Mersin (Turcia). Naţionala feminină a României s-a calificat în finala pe echipe, joi, de pe primul loc al calificărilor, iar gimnastele tricolore vor fi prezente şi în alte patru finale individuale.
Larisa Iordache a fost cea mai bună gimnastă a României în calificări, iar liderul echipei noastre va concura la toate aparatele în finală. În afară de Larisa, din echipa României s-au mai calificat în finalele pe aparate următoarele sportive: Ioana Stănciulescu (sărituri), Silviana Sfiringu (bârnă), Antonia Duţă (sol).
Gimnastele din România au obţinut note excelente în calificările de joi:
Paralele – Larisa Iordache 13.566, Ioana Stănciulescu 12.500, Silviana Sfiringu 12.266, Antonia Duţă 11.966;
Bârnă – Larisa Iordache 13.633, Silviana Sfiringu 13.100, Daniela Trică 12.866, Ioana Stănciulescu 12.500;
Sol – Larisa Iordache 13.433, Antonia Duţă 13.200, Silviana Sfiringu 13.133, Ioana Stănciulescu 13.066;
Sărituri – Ioana Stănciulescu 13.383, Silviana Sfiringu 14.166, Larisa Iordache 13.716, Daniela Trică 13.466.
Echipa României s-a calificat în finala care va avea loc sâmbătă, după ce s-a clasat pe locul I în calificări, cu un total de 159.496 puncte.
Echipa noastră la Campionatul European de gimnastică de la Mersin este formată din sportivele: Larisa Iordache, Daniela Trică, Antonia Duţă, Silviana Sfiringu şi Ioana Stănciulescu (Farul Constanţa). Colectivul tehnic este format din Lăcrămioara şi Cristian Moldovan, Liliana Cosma, Nicolae Forminte, Florin Cotuţiu.
Sâmbătă este programată finala pe echipe, de la ora 14.15, iar duminică vor avea loc finalele pe aparate (ora 14.00).
Citește și: Oficial: S-a stabilit când va debuta Australian Open 2021!