Dragostea de animale, dar în special de cai, a făcut ca totul să fie ușor și să vină de la sine pentru familia Ninulescu. Într-un număr ceva mai vechi o prezentam pe Ioana, mezina familiei, ca fiind o mare sportivă în echitație. Acum a venit rândul Andreei, sora mai mare, să primească aprecierile noastre. Are și o poveste frumoasă! Anul acesta a ieșit vicecampioană națională pentru a doua oară în carieră, asta în condițiile în care muncește din greu să ajungă doctoriță.
„Dintr-o întâmplare am descoperit pasiunea pentru cai“
Andreea Ninulescu are 23 de ani și ne-a mărturisit că a descoperit hobby-ul pentru cai și pentru echitație din întâmplare.
„Din familie a venit totul, pentru că iubim foarte mult animalele. Sunt înnebunită după ele! Am cai, câini, pisici… Aș vrea să am orice animal, dar pentru mine calul a fost ceva deosebit. Dintr-o întâmplare am descoperit pasiunea pentru cai. Tati (Viorel – n.r.) ne-a întrebat dacă vrem să ne luăm și noi un cal, că avem unde să-l ținem. Am zis ’da’ imediat! Am început să călăresc alături de tati și mi-a plăcut din ce în ce mai mult. Totul a început cam prin 2007, aveam cam 10 ani. Cu timpul ne-am găsit antrenori, iar după câțiva ani am ajuns aici. Și sora mea, Ioana, a început odată cu mine. La un moment dat m-a întrecut ca performanțe, dar acum cred suntem cam la același nivel. Tata este mândru de noi“, a spus Andreea.
Are propriul club, dar concurează pentru CSM Sibiu
Familia Ninulescu a înființat de ceva vreme clubul Echitim Craiova, pentru că a vrut să fie independentă. A urmat o colaborare cu CSM Sibiu, iar Andreea concurează sub sigla ardelenilor, avându-i antrenori pe Ionel Bucur și Ionuț Bucur.
„Concurez de pe la 13 ani. Primul meu concurs a fost la Sânnicolau Mare, iar anul acesta și anul trecut am ieșit vicecampicampioană națională. Am câștigat mai multe premii, dar printre cele importante ar mai fi Cupa României de anul trecut, dar și în alți ani. Am și câteva turnee internașionale la care am făcut o figură frumoasă. Am concurat pentru CSM Sibiu, dar, de fapt, eu aparțin de clubul Echitim Craiova, care este al familiei mele. Centrul nostru de echitație din Craiova colaborează cu cei de la Sibiu pentru că ei sunt cei mai buni din țară. Noi avem aici antrenori, iar ei ne ajută cu caii, ne dau sfaturi, dar din când în când merg și la Sibiu pentru antrenamente. De obicei merg înainte de concursuri“, a explicat Andreea.
„De Echitim Craiova se ocupă mai mult tatăl meu, pentru că eu și sora mea suntem prinse cu facultățile. Tatăl meu mai are și alte afaceri și încercăm pe cât posibil să facem clubul să se autosusțină. Noi facem inițieri, cursuri de începători și din banii aceștia și cu ce mai adăugăm noi am reușit să facem față. Cine știe, pe viitor poate facem și profit“, a completat vicecampioana României.
„Timpul meu a devenit foarte calculat“
Deși iubește foarte mult animalele, Adreea Ninulescu a ales să urmeze cursurile de medicină umană, ca mama sa, Felicia, și este în anul cinci la facultatea din Craiova.
„Toată lumea mă întreabă de ce nu am ales să devin medic veterinar. Îmi place foarte mult medicina umană și nu regret decizia luată. Este mult mai dificil să lucrezi cu un om decât cu un animal, dar îmi place. Sunt sigură că nu o să regret nici peste ani. În schimb, e foarte greu de împăcat totul, caii și medicina. Timpul meu a devenit foarte calculat. Sincer nu-mi vine să cred cum am reușit să fac față în acești ani. Când am intrat la Medicină am zis gata, se încheie povestea frumoasă cu caii și asta este. O să mă rezum să călăresc de plăcere și o să mă duc doar când pot, dar nu a fost așa. Dacă vrei și chiar cauți să-ți faci timp, reușești să-ți păstrezi un hobby ca acesta. Este adevărat însă că pe perioada sesiunii nu reușesc să mă duc absolut deloc, iar în restul anului ajung cam de două ori pe săptămână“, a mărturisit sportiva noastră.
„Poate că uneori au fost persoane mai pregătite decât mine la concursuri, dar pe mine m-a ajutat foarte mult calul meu și antrenorii. Ei sunt cei care m-au adus în punctul ăsta. Pot să spun că am avut noroc cu ei. Altfel nu ajungeam atât de sus, cu siguranță“, a concluzionat Andreea.
„Argentina este prințesa mea!“
Întrebată de partenera sa de concurs, Andreea Ninulescu a declarat că o iubește enorm pe Argentina, care s-a născut în curtea familiei sale și de care s-a ocupat personal.
„Cu Argentina am o relație specială. E frumoasa mea, e prințesa mea, e cea mai tare! O iubesc enorm! În momentul ăsta este la Sibiu. Ca să se mențină în formă o călăresc antrenorii mei, Ionel Bucur și Ionuț Bucur. Restul cailor de care ne ocupăm, cai mai mici sau de începători, ce aparțin de Echitim Craiova, sunt la Robănești, la ieșirea din Pielești. Am trecut la munca de jos ca să o învăț pe Argentina când era mică. La noi așa e, prima dată luăm caii și îi învățăm diverse lucruri și abia după ne ajută ei. Antrenamentele cu ea erau absolut groaznice, ieșeam plângând după fiecare lecție. Dar, iată, acum am ieșit vicecampioană cu ea și o să merg la Balcaniadă. Nu-mi închipuiam că o să ajung aici“, a spus mândră Andreea, recunoscând că „acest sport este foarte scump“: „Toate costă destul de mult. Începând de la echipamentul nostru și până la echipamentul calului. Apoi hrana, baza unde trebuie să te antrenezi, antrenorul, etc“.
Mama Argentinei, Acorini, a marcat-o enorm
Andreea Ninulescu ne-a povestitcă are multe povești frumoase legate de mișcarea ecvestră, dar ne-a mărturisit și cum era să-și încheie cariera foarte devreme.
„Ar fi multe de povestit, dar o cumpără în cariera mea de sportiv, așa cum e ea acum, poate mai mult hobby, este legată de mama Argentinei, Acorini. Primele mele concursuri importante le-am avut cu ea. Cu Acorini am făcut primul meu parcurs mare, lucru pe care cu Argentina încă nu l-am realizat. La sfârșitul verii din 2012 a murit și atunci am crezut că o să mă las de echitație! Mi-am zis de câteva ori că aici se termină totul. Dar m-a ajutat familia și antrenorii să trec peste. Nici nu avem idee că o să depășesc cu mult ce am făcut până atunci“, a rememorat Andreea.
A rivalizat cu sora ei, Ioana, pe care o apreciază enorm
Așa cum era de așteptat, Andreea s-a văzut nevoită să se și înfrunte la un moment dat cu Ioana, sora ei, iar înfrângerea nu a fost deloc amară.
„Ca să vezi cum e viața. Anul trecut am intrat pe aceeași categorie și aceeași probă cu sora mea, am fost rivale. Ioana a fost pe locul 1, iar eu am fost pe doi. Înfrângerea nu a fost însă deloc dureroasă. M-am bucurat foarte mult că a câștigat și chiar a meritat, pentru că ea a muncit mai mult. Anul acesta nu a mai avut rezultate din astea mari, pentru că este anul 1 la Facultatea de Drept din București și a avut nevoie de timp pentru acomodare. A fost totul nou pentru ea, chiar și orașul. Dar până acum ea muncea mai mult ca mine“, a punctat Andreea.
Pandemia a înjumătățit concursurile
Chiar dacă echitația înseamnă activitate în aer liber, iar animalele nu se pot îmbolnăvi, din fericire, de Covid, pandemia și-a pus totuși amprenta și aici.
„A influențat destul de mult chestia asta cu Covid-ul. Competițiile au fost mult mai puține, la jumătate față de anul trecut. Spre exemplu, anul acesta nici nu a fost o Balcaniadă, a fost un concurs restrâns. Dar în același timp, noi cu antrenamentele nu ne-am oprit. Cu toții ne-am luat măsuri de precauție. Cei care aveau cai trebuia să vină oricum, pentru că trebuie scoși la mișcare. Își schimbă comportamentul dacă rămân în boxe prea mult timp. Lor nu le face bine să stea, sunt animale care au nevoie de mișcare. E foarte periculos pentru sănătatea cailor să rămână mai mult de 48 de ore închiși într-o boxă. Sper însă ca totul să revină la normal cât mai rapid“, a încheiat Andreea Ninulescu.
Citeşte şi: Larisa Iordache: „Aşteptam aceste două titluri europene cu multă nerăbdare“
