3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCarmencita Constantin, președinte FRG: „Larisa a strălucit pur şi simplu“

Carmencita Constantin, președinte FRG: „Larisa a strălucit pur şi simplu“

Președintele Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, a declarat că sportivele române au fost „extraordinare” la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Mersin (Turcia), cele 5 medalii de la senioare şi 9 de la junioare aducându-i aminte de echipa României din urmă cu mai mulţi ani.

Fetele au fost extraordinare la Campionatele Europene, rezultatele vorbesc de la sine. Şi mie îmi aduc aminte medaliile acestea de România de altădată. Avem o revenire a Larisei Iordache, pe care o vedem că este din nou Larisa pe care o ştim toţi, şi care a reuşit într-un timp foarte scurt să recupereze pauza făcută după accidentare. Ea a arătat absolut excepţional, a strălucit pur şi simplu. A avut poftă de concurs, a avut dorinţă de victorie… ce să mai spunem, Larisa este Larisa.

În afară de ea, generaţia noastră de senioare este încă la început de drum. Este primul lor an de seniorat şi ăsta a fost primul lor concurs mare. Arată foarte bine şi ele. Iar junioarele, ce putem să mai spunem. Arată exact ca România de altădată, într-adevăr. Este o echipă excepţională. Trebuie să avem grijă de aceste fete, să fie sănătoase şi să crească frumos. Pentru că şi ele trebuie să progreseze pe dificultate„, a afirmat preşedintele FRG, pentru Agerpres.

Încredere maximă înainte de Tokyo

Carmencita Constantin este încrezătoare în şansele României la Campionatele Europene de anul viitor.

„Aceste rezultate ne dau încredere în perspectiva Europenelor din aprilie în ceea ce priveşte calificările la Jocurile Olimpice. Avem încredere că putem califica încă un sportiv şi o sportivă la Tokyo. Anul nu a avut alte competiţii şi faptul că am putut să-l terminăm atât de sănătoşi, atât de bine antrenaţi şi să fie atât de strălucitor pentru România la final… da, este o mare bucurie. O să fie un Crăciun Fericit în multe case”, a încheiat președintele FRG.

România a cucerit la Campionatele Europene de gimnastică artistică feminină de la Mersin (Turcia) cinci medalii la senioare, argint în competiţia pe echipe, aur prin Larisa Iordache la bârnă şi sol, argint prin Larisa Iordache la sărituri şi o nouă medalie de argint, la bârnă, prin Silviana Sfiringu.

Desfăşurate tot la Mersin, Campionatele Europene destinate junioarelor au adus României nouă medalii dintre care şase de aur (pe echipe şi prin Ana Bărbosu la individual compus şi pe aparate), două de argint, ambele obţinute de Maria Ceplinschi, la individual compus şi sol, şi una de bronz, câştigată de Andreea Preda, la bârnă.

Citește și: Larisa Iordache: „Aşteptam aceste două titluri europene cu multă nerăbdare“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS