4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetNeașteptat de greu! SCMU Craiova s-a chinuit serios cu Athletic Constanța

Neașteptat de greu! SCMU Craiova s-a chinuit serios cu Athletic Constanța

Baschetbaliștii de la SCMU Craiova au avut parte de un start cu peripeții la turneul organizat pe teren propriu, în Sala Polivalentă. Alb-albaștrii, fără Monyea Pratt în teren, au obținut o victorie extrem de grea în fața grupării Athletic Constanța, scor 69-61, chiar dacă diferența dintre cele două formații este una consistentă.

Oltenii au început mai greoi partida din Bănie, iar formația oaspete a profitat și a luat un mic avans pe tabelă, scor 16-7. A fost momentul în care tehnicianul Craiovei, Aco Todorov, a solicitat un time-out, pentru a-și înviora echipa. A fost decizia bună, pentru că apărarea a funcționat foarte bine până la finalul sfertului, în timp ce ofensiva și-a făcut treaba, în special cu aruncările de două puncte. Formația din Bănie s-a distanțat decisiv în meci încă din sfertul al doilea, pe care și l-a adjudecat cu 19-4.

Era să ne-o facem cu mâna noastră!

Nici după pauza mare nivelul de spectaculozitate al meciului nu a crescut, iar cele două formații și-au împărțit punctele în actul al treilea, încheiat 14-13 în favoarea oltenilor. Ultimele 10 minute de joc au fost și cele mai disputate. Craiova a ratat din toate pozițiile, în timp ce oaspeții au sperat până la ultimul fluier. Cu două minute înainte de finalul meciului, tabela indica o diferență de doar șase puncte în favoarea Craiovei, scor 63-57. Finalul de joc a fost gestionat foarte bine de „lei“, care s-au impus cu 69-61.

SCMU Craiova: Diculescu (24), Filipovic (11), Țibîrnă (2), Person (15), Vucic (6), Henson (7), Cinac (2), Bagairea, Oprean, Andrieș (2). Antrenor: Aco Todorov.

Pentru alb-albaștri urmează partida cu CSO Voluntari, programată miercuri, 30 decembrie, de la ora 19.00.

Citește și: SCM Craiova, debut perfect la Memorialul „Constantin Tită” 2020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS