-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportAuto | Al-Attiyah, învingător în etapa a doua. Peterhansel este noul lider

Auto | Al-Attiyah, învingător în etapa a doua. Peterhansel este noul lider

Pilotul qatarian Nasser Al-Attiyah (Toyota Gazoo Racing) a câştigat, la clasa auto, cea de-a doua etapă a Raliului Dakar 2021, informează Agerpres. Această rundă s-a desfăşurat astăzi, între Bisha şi Wadi Ad-Dawasir (Arabia Saudită). La finalul cursei, spaniolul Carlos Sainz, învingătorul primei etape, i-a cedat fotoliul de lider francezului Stephane Peterhansel.

Al-Attiyah a fost înregistrat cu timpul de 4 h 03 min 14 sec pe secţiunea cronometrată de 457 km, din totalul de 685 km ai etapei. L-a devansat cu 2 min 35 sec pe Stephane Peterhansel şi cu 9 min 17 sec pe Carlos Sainz. Ambii sunt componenţi ai echipei X-Raid Mini JCW.

Peterhansel a preluat conducerea în clasamentul general. L-a devansat cu 6 min 37 sec pe Sainz, deţinătorul titlului, şi cu 9 min 14 sec pe Al-Attiyah.

Raliul Dakar, care se dispută pentru al doilea an consecutiv în Arabia Saudită, continuă mâine cu etapa a treia. Aceasta are o lungime totală de 630 km, dintre care 403 km cronometraţi, cu startul şi sosirea la Wadi Ad-Dawasir.

Citește și: Simona Halep, antrenament live înaintea plecării spre Australia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS