5.1 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalBogdan Burcea nu va mai continua la naţionala feminină de handbal

Bogdan Burcea nu va mai continua la naţionala feminină de handbal

Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Handbal, formată din 19 membri, a decis, prin vot secret, să nu-i mai prelungească lui Bogdan Burcea contractul de selecţioner al echipei feminine. Pentru preluarea postului a devenit favorit tehnicianul Adrian Vasile, de la CSM Bucureşti, informează Agerpres.

Conform unor declaraţii ale lui Burcea după Campionatul European din Danemarca, de la finalul anului trecut, contractul său cu federaţia urma să expire la 31 decembrie 2020. El își va continua munca la SCM Craiova.

Bogdan Burcea a avut puțini susținători

Preşedintele FRH, Alexandru Dedu, a declarat că doar 5 dintre membrii Comisiei Tehnice au votat pentru păstrarea lui Burcea în funcţie.

„S-a dorit să se găsească soluţii pentru apropierea naţionalei de Olimpiadă. Şedinţa s-a făcut azi, pentru că tuturor ne-a făcut bine să gândim la rece şi să luăm deciziile cele mai bune. Actualul staff tehnic nu va continua la lotul naţional. Au fost 12 voturi împotrivă, 5 pentru păstrarea staff-ului şi 2 anulate“, a declarat Dedu.

Acesta a afirmat că pe lista de posibili înlocuitori, pe locul 2 se află chiar Bogdan Burcea: „Au fost nominalizaţi opt, iar eu îi voi contacta pe primii patru în ordinea descrescătoare a voturilor primite. Primul este Adi Vasile, apoi Bogdan Burcea şi apoi la egalitate, domnul Horaţiu Paşca şi Aurelian Roşca. Dacă eşuează negocierile cu Adi Vasile, voi vorbi cu domnul Burcea, şi tot aşa“.

Viitorul seclecționer va fi numit în această săptămână

Varianta unui antrenor care conduce în paralel şi prima reprezentativă şi un club nu este o agreată de preşedintele FRH.

„Nu îmi place, nu sunt de acord, dar, dacă cei din Comisia Tehnică aşa au hotărât, aşa se va face. Până la finalul săptămânii sper să ajung la un acord cu un antrenor. Trebuie stabilit staff tehnic, strategie şi tot ce este nevoie pentru a fi pregătiţi de turneul olimpic. Nu este deloc timp! Comisia a dorit să dea un impuls jucătoarelor, să schimbe ceva, pentru că se pot schimba puţine într-un timp atât de scurt“, a explicat Alexandru Dedu.

La Campionatul European din Danemarca, echipa naţională de handbal a României a terminat pe locul 12, înregistrând o singură victorie şi cinci înfrângeri.

În luna martie (19-21), România va întâlni în Muntenegru, în cadrul turneului preolimpic, echipa naţională a ţării gazdă, cea a Norvegiei şi Kazahstanul.

Citește și: Handbalistele Craiovei debutează în 2021 în compania Zalăului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

INSP: În perioada 16 – 22 decembrie, 89.109 cazuri...

În săptămâna 16 - 22 decembrie, au fost raportate...

ȘTIRI GdS