5.6 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalContinuă problemele la SCM Craiova. Trupa lui Burcea, un nou eșec în Liga Florilor

Continuă problemele la SCM Craiova. Trupa lui Burcea, un nou eșec în Liga Florilor

Handbalistele de la SCM Craiova nu au avut parte de un start de an așa cum își doreau. Fetele pregătite de fostul selecționer, Bogdan Burcea, au pierdut duelul cu HC Zalău, scor 24-18, la capătul unui meci în care formația lui Tadici a fost în permananță la conducere. Partida s-a disputat în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov și a contat pentru etapa a 7-a din Liga Florilor.

Meciul de la Brașov a început sub semnul echilibrului. În primele 10 minute s-au înscris doar patru goluri, două de fiecare parte și s-au înregistrat foarte multe ratări. A urmat, apoi, o perioadă „neagră“ a Craiovei, care timp de 10 minute nu a marcat niciun gol, interval în care a încasat nu mai puțin de cinci. Acesta a fost momentul decisiv al meciului, pentru că „leoaicele“, fără Ana Maria Țicu, nu au avut puterea de a reveni. La pauză, trupa lui Tadici avea un avantaj de cinci goluri, scor 13-8.

După reluare, oltencele au încercat să mai revină în meci, dar formația din Zăvoi și-a menținut perfect avantajul pe tabelă, iar la final s-a impus cu 24-18.

SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenț, Chetraru – Cace (1), Șelaru, Ion (1), Adespii (2), Gogoșeanu (1), Orșivschi (4), Colac, Nica (2), Crăciun (1), Zamfir (6), Savu, Andrei. Antrenor: Bogdab Burcea.

Pentru SCM Craiova va urma un meci contra echipei Rapid București, în jurul datei de 29 ianuarie. De partea cealaltă, HC Zalău se va duela în etapa viitoare cu CS Mioveni.

Liga Florilor – Etapa a 7-a:

Marți, 12 ianuarie: Activ Ploiești – Dacia Mioveni 17-21, Rapid –  U Cluj 30-23, CSM Slatina – Măgura Cisnădie 12-25.
Miercuri, 13 ianuarie: HC Zalău – SCM Craiova 24-18, ora 13.15: Gloria Bistrița – Dunărea Brăila (tv.frh.ro), ora 16.00: Gloria Buzău – SCM Rm.Vâlcea (TVR 2), ora 18.30: Minaur Baia Mare – CSM București (TVR 1).
CSM Galați – stă.

Clasament:

1. CSM București 18 (180:117), 2. Măgura Cisnădiei 16 (183:139), 3. Baia Mare 16 (149:121), 4. Râmnicu Vâlcea 12 (136:103), 5. Dunărea Brăila 12 (139:126), 6. Gloria Buzău 12 (122:113), 7. Bistrița 9 (119:125), 8. HC Zalău 9 (150:170), 9. SCM Craiova 6 (139:143), 10. Rapid București 6 (165:171), 11. CS Mioveni 6 (139:159), 12. CSM Galați 6 (135:156), 13. CSM Slatina 4 (124:153), 14. Activ Ploiești 3 (114:153), 15. Universitatea Cluj 0 (131:177).

Citește și: Bogdan Burcea nu va mai continua la naţionala feminină de handbal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS