0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis de masă / Sportivii vaccinaţi nu vor mai fi obligaţi să se testeze

Tenis de masă / Sportivii vaccinaţi nu vor mai fi obligaţi să se testeze

Consiliul Director al Federaţiei Române de Tenis de Masă a decis ca jucătorii care se vor vaccina anti-COVID să nu mai fie obligaţi să se testeze pentru a participa la competiţiile interne din luna februarie. Informaţia a fost adusă de Federaţia Română de Tenis de Masă.

De asemenea, sportivii care au fost infectaţi cu COVID-19 nu vor mai fi testaţi timp de 90 de zile de la ieşirea din carantină.

„În cazul în care sportivii, antrenorii, arbitrii, oficialii care participă la respectivele competiţii sunt vaccinaţi anti-COVID, aceştia nu vor mai fi nevoiţi să facă un test PCR sau un test rapid pentru a participa. Ei trebuie să prezinte dovada vaccinării cu ambele doze, inclusiv cu rapelul. În cazul în care un sportiv, antrenor, arbitru, oficial care participă la competiţii a trecut prin boala COVID, are o dovada de la DSP a perioadei pe care a petrecut-o în carantină şi s-a vindecat, acesta nu va mai avea nevoie, în următoarele 90 de zile de la data ieşirii din carantină, să facă un test PCR sau unul rapid pentru a participa la competiţie. Decizia se bazează pe Ordinul Ministrului Sănătăţii 1513/2020″, se arată în decizia Consiliului Director din 26 ianuarie.

Începând cu competiţiile din luna februarie, FRTM va accepta testele rapide antigen pentru sportivii, antrenorii, arbitrii şi oficialii care vor participa la concursuri. 

Competiţiile de tenis de masă programate în luna februarie sunt:

Superliga, masculin şi feminin: Odorheiu Secuiesc (11-14 februarie)
Divizia A, masculin: Bistriţa (12-14 februarie)
Divizia B, masculin: Dumbrăviţa (12-14 februarie)
Divizia A + B, feminin: Moineşti (12-14 februarie)
Campionatul Naţional de juniori I echipe: Câmpulung Muscel (19-21 februarie)
Cupa României juniori I şi II: Buzău (26-28 februarie).

Citeşte şi: Tenis de masă / Sportivii de la CS „U” Craiova și-au îndeplinit obiectivul la CN

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS