4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea, învingătoare fără drept de apel în duelul românesc de la AO

Sorana Cîrstea, învingătoare fără drept de apel în duelul românesc de la AO

Sorana Cîrstea a învins-o pe Patricia Ţig cu 6-2, 6-1, luni, la Melbourne, într-un duel românesc desfăşurat în prima rundă a turneului de tenis Australian Open.

Cîrstea (30 ani, 68 WTA) s-a impus în doar 59 de minute în faţa compatrioatei sale, Ţig (26 ani) fiind mai bine clasată în ierarhia mondială (56 WTA).

Sorana a început în forţă şi a condus cu 3-0, iar apoi s-a mers cu serviciul până la 5-2, când Cîrstea a făcut un nou break, încheind setul cu 6-2. În actul secund, Sorana a condus jocul şi mai autoritar şi a avut 5-0, înainte ca Patricia să ia singurul său ghem (6-1).

Cîrstea a încheiat cu 4 aşi şi 2 duble greşeli, a fost net superioară la ambele servicii, Ţig beneficiind de o singură minge de break, pe care a ratat-o. Sorana a totalizat 22 de winners, faţă de doar 6 pentru Ţig.

Patricia Ţig va primi un cec de 100.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA, urmând să joace şi la dublu, alături de Monica Niculescu, împotriva altei perechi române, Andreea Mitu/Raluca Olaru.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 150.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi cehoaica Petra Kvitova, cap de serie numărul 9, care a dispus de belgianca Greet Minnen cu 6-3, 6-4.

Citeşte şi: Bianca Andreescu, start perfect la AO. Victorie în trei seturi cu Buzărnescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS