5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisA luptat, dar a pierdut. Mihaela Buzărnescu, învinsă în primul tur de la Lyon

A luptat, dar a pierdut. Mihaela Buzărnescu, învinsă în primul tur de la Lyon

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de Kristina Mladenovic (Franţa), cu 5-7, 7-5, 6-2, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Lyon, dotat cu premii totale de 235.238 dolari.

Buzărnescu (32 ani, 135 WTA) s-a înclinat după două ore şi 42 de minute în faţa favoritei numărul patru (27 ani, 53 WTA).

Mihaela a dominat primul set, pe care şi l-a adjudecat cu 7-5, după ce a ratat o primă minge de set la 5-3. În actul secund, Mladenovic a condus cu 5-2, Buzărnescu a avut o revenire remarcabilă şi a egalat, 5-5, dar franţuzoaica a reuşit să ia setul (7-5) şi să egaleze situaţia. În decisiv, Mladenovic a făcut un break la 2-1 şi apoi s-a desprins la 4-1, câştigând pe serviciul româncei (6-2).

Românca a încheiat cu 3 aşi şi 5 duble greşeli, în timp ce Mladenovic a totalizat 4 aşi şi 10 duble greşeli. Franţuzoaica a fructificat 8 din cele 12 mingi de break, în timp ce Buzărnescu a transformat doar jumătate din şansele sale (6/12).

Buzărnescu s-a ales cu un cec de 2.157 euro şi un punct WTA.

Nici Bara nu a reuşit prea multe

De asemnea, şi Irina Bara a pierdut într-o partidă care a durat două ore și cincizeci și trei de minute în fața elvețiencei Stefanie Voegele, 122 WTA, cu 6-7 (3), 7-6 (5), 3-6. Pentru românca în vârstă de 25 de ani este doar a doua competiție a lui 2021 în circuitul WTA, ea fiind prezentă doar în calificările Australian Open, desfășurate la Dubai, acolo unde a pierdut încă de la primul meci. 

Citeşte şi: Federer a renunţat la Miami, dar şi-a anunţat prezenţa la un alt turneu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS