12.9 C
Craiova
vineri, 8 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBox / Constantin Gogoșeanu (CSM), medaliat cu bronz la Cupa României de seniori

Box / Constantin Gogoșeanu (CSM), medaliat cu bronz la Cupa României de seniori

Clubul CSM Craiova are cu ce se lăuda după Cupa României la seniori. La competiția desfășurată la Iaşi, în „Sala Polivalentă“ (perioada 16-20 martie). Sub privirile preşedintelui Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, dar şi a altor oficiali importanţi din lumea boxului românesc, Constantin Gogoșeanu, sportivul legitimat la CSM, a obţinut medalia de bronz, clasându-se pe locul al treilea la finalul competiţiei.

Pugilistul pregătit de Constantin Cucu a obţinut două victorii frumoase până în penultimul act al competiţiei, iar pentru un loc în finală a boxat împotriva unui sportiv important de la cat. de 69 de kg, Daniel Cereanu. Gogoşeanu a pierdut, însă, după ce pe parcursul meciului au avut loc mai multe momente neaşteptate.

„Am pregătit o tactică foarte bună, care, din păcate, a fost dată peste cap. Sportivul meu a primit un croşeu în primele secunde, a ripostat apoi, dar repriza s-a încheiat în avantajul adversarului. În partea a doua, Gogoşeanu a început cu mai mult curaj şi i-a spart arcada adversarului. Din cauza problemelor medicale şi din faptul că adversarul sângera fără oprire, meciul a fost oprit la jumătatea reprizei a treia. Iar acum, conform noilor reguli, se punctează doar până în momentul rănirii, impactului decisiv. Din păcate, în avantaj până în acel moment era Daniel.

Sunt mulţumit de evoluţia şi atitudinea copilului meu. Mai mult de atât, mă încântă faptul că este singurul pugilist craiovean din ultimii cinci ani care a luat medalii la o competiţie de seniori. Acest rezultat îmi dă încredere pentru Campionatul Naţional, care, în mod normal, se va disputa în toamnă. Momentan, în mai, vom avea Cupa României de Juniori, dar şi de Cadeţi. Mergem încrezători că vom face o treabă excelentă“, a spus Constantin Cucu, pentru GdS.

Citeşte şi: Lista echipelor calificate la JO de la Tokyo după turneele preolimpice

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS