0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisŞtim programul de la Miami! Halep, posibil duel cu Garcia încă din turul doi

Ştim programul de la Miami! Halep, posibil duel cu Garcia încă din turul doi

Simona Halep (3 WTA) se pregătește de revenirea în circuit. Românca, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, este direct acceptată în manşa a doua a turneului de categorie WTA 1.000 de la Miami. Ea va fi a treia favorită de la Miami Open.

Organizatorii competiției din Statele Unite, prima de categorie 1000 din acest an, au efectuat tragerea la sorți și au stabilit cum va arăta tabloul feminin de la această ediție, care se va desfășura în perioada 23 martie – 4 aprilie. 

Halep, a treia favorită, va juca direct în turul secund, cu învingătoarea dintre Caroline Garcia (Franţa) şi o jucătoare venită din calificări. În turul trei, Halep s-ar putea întâlni cu americanca Cori Gauff (17 ani, 36 WTA) sau cu letona Anstasija Sevastova (30 de ani, 57 WTA). În optimi, Halep se poate întâlni din nou cu poloneza Iga Swiatek (19 ani, 16 WTA), iar în sferturi ar urma să joace cu ucraineanca Elina Svitolina (26 de ani, 5 WTA) sau cu cehoaica Petra Kvitova (31 de ani, 10 WTA).

Semifinala ar putea s-o aducă pe Simona Halep față în față cu principala favorită, australianca Ashleigh Barty (24 de ani, 1 WTA), campioana din 2019.

Pe partea de jos, japoneza Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) este principala favorită și ar putea juca în finală cu Simona Halep. Alte jucătoare importante sunt Sofia Kenin (22 de ani, 4 WTA), Karolina Pliskova (29 de ani, 6 WTA), Bianca Andreescu (20 de ani, 9 WTA) sau Garbine Muguruza ( 27 de ani, 13 WTA).

Adversare accesibile pentru românce

Irina Begu, locul 74 WTA va juca cu Anna Kalinskaia (Rusia), locul 115 WTA, beneficiară a unui wild card. Dacă se califică în turul al doilea, Begu va evolua cu croata Petra Martici, locul 21 WTA şi cap de serie numărul 20.

Sorana Cîrstea, locul 66 WTA,va da piept cu Katrina Scott (SUA), locul 443 WTA, beneficiară a unui wild card. Dacă se califică în turul al doilea, Cîrstea va evolua cu Anett Kontaveit din Estonia, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22.

În calificări, Mihaela Buzărnescu (32 ani, 137 WTA) o va înfrunta pe tânăra jucătoare canadiană Leylah Fernandez (18 ani, 72 WTA), care duminică a cucerit primul său titlu WTA din carieră, la Monterrey.

Monica Niculescu (33 ani, 152 WTA) va juca în primul tur al tabloului preliminar contra rusoaicei Liudmila Samsonova (22 ani, 126 WTA).

România va avea un reprezentant şi în calificările pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Miami, pe Marius Copil (30 ani, 220 ATP). Acesta îl va avea ca prim adversar pe ecuadorianul Emilio Gomez (29 ani, 168 ATP). Sud-americanul s-a impus la singurul duel direct, în 2010, în El Salvador, cu 6-2, 7-6 (5).

Serena Williams nu merge la Miami

Serena Williams nu va participa la turneul de tenis de la Miami, justificându-şi absenţa printr-o recentă operaţie efectuată, informează AFP.

„Miami este un turneu special pentru mine, întrucât este acasă şi sunt tristă să nu pot vedea incredibilul nostru public anul acesta. Dar sper să revin în curând”, a declarat jucătoarea americană cu 23 de titluri de Mare Şlem în palmares, citată de cotidianul Miami Herald.

Turneul de la Miami, în care Serena s-a impus de opt ori în cariera sa, se confrunta deja cu mai multe renunţări pe tabloul masculin: numărul 1 mondial Novak Djokovic, Rafael Nadal şi Roger Federer.

Premii mult mai mici din cauza pandemiei

După ce turneul din 2020 nu s-a ținut din cauza pandemiei de coronavirus, americanii au decis să scadă drastic valoarea premiilor, de la 16.7 milioane de dolari la 3.34 milioane. Astfel, campioana va lua doar 300.000 de dolari, spre deosebire de 1,354 milioane, cât i s-a acordat în 2019 lui Ashleigh Barty.

Organizatorii au decis însă să le ajute pe jucătoarele mai slab cotate, astfel că au mărit premiile pentru cele care ies în primul tur, de la 8.775 de dolari la 10.000. 

  • Turul 1: 10.000$
  • Turul 2. 16.000$ 
  • Turul 3: 26.000$ 
  • Sferturi: 61.000$ 
  • Semifinale: 165.000$ 
  • Câștigătoare: 300.110$

Citeşte şi: Raluca Olaru a triumfat la Petersburg! Românca a ridicat trofeul în proba de dublu!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS