-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportEmilian Minoiu, profesorul „furat“ de Orientare

Emilian Minoiu, profesorul „furat“ de Orientare

Sportul în aer liber este sănătate curată, o știm cu toții. O activitate care se adresează exclusiv celor care iubesc și practică efortul fizic în cele mai frumoase peisaje este Orientarea. Pentru mulți, un sport necunoscut. Pentru unii, însă, reprezintă enorm și s-au dedicat total acestei activități. Un astfel de personaj este profesorul-antrenor Emilian Minoiu.

„Ce este orientarea? Mulți o definesc ca fiind sportul civilizației moderne, sportul viitorului, sportul mileniului trei. Constituie cea mai frumoasă îmbinare între sport și natură, între performanța fizică și cea spirituală. De aceea niciodată nu este prea devreme și niciodată nu este prea târziu pentru practicare“, aceasta este introducerea făcută de Emilian Minoiu, înaintea de a ne spune povestea sa.

De 30 de ani, în slujba sportului

Emilian Minoiu a început să practice Orientarea destul de târziu, chiar dacă a fost un împătimit al muntelui.

„Am început acest sport în anul II de facultate, la TCM, în 1981. S-a întâmplat în urma unui cros care a avut loc pe hipodromul din Craiova și unde au participat mai mulți sportivi care practicau Orientarea. În acea perioadă, în Craiova activau mai multe asociații sportive printre care: Chimia Craiova, Electroputere Craiova, Voinţa Craiova, Palatul Copiilor Craiova, Locomotiva Craiova și Șoimii Craiova. Primele lecții de Orientare mi-au fost prezentate de către Gheorge Șoos, de la Voința Craiova. M-a cucerit foarte rapid acest sport“, a explicat personajul nostru, ajuns la 63 de ani.

„Am intrat în competiții direct la seniori. Nu a fost deloc ușor să acced în primii 10 sportivi din țară. Asta deși interpretam bine harta și tempoul de alergare de care eram capabil mă făcea mereu să sper că voi câștiga. Îmi lipsea experiența! Nu aveam cursivitate în acțiuni și mi-au trebuit patru ani până am obținut primele medalii. În acei ani, la finalele campionatelor naționale se aliniau la start peste 60 de seniori. Mulți dintre ei puteau fi numiți profesioniști. Erau angajați și scoși din producție pentru antrenamente“, a subliniat Emilian Minoiu, un tip modest, căruia îi place să vorbească mult despre elevii săi.

A contribuit din plin la renumele CS Universitatea Craiova

Dacă în prezent există la CS Universitatea Craiova secția de Orientare, asta i se datorează în primul rând lui Emilian Minoiu și a familiei acestuia. Spunem asta pentru că și soția, Veronica, dar și fiul George au un palmares bogat și au făcut cinste Băniei.

„Suntem o familie de sportivi. Pasiunea pentru sport ne-a ocupat o perioada îndelungată majoritatea timpului. Pe lângă antrenamentele de pregătire fizică și tehnică, orientarea presupune multe exerciții de analiză a rutelor și alegerea variantelor posibile. Îmi place să compar rezultatele din orientare cu cele din biatlon. Acolo poți să schiezi foarte bine și dacă ratezi ținte pierzi. La orientare poți să alergi extraordinar, dar în cazul în care comiți greșeli de alegere a variantelor sau greșeli de ajungere în posturile de control, poți să nu te situezi în prima parte a clasamentului. Luând în considerare că soția este multiplă campioană națională, multiplă campioana Sud-Est europeană, dublă campioană mondială masters, iar fiul multiplu campion național și Sud-Est european, putem afirma că o mare parte din timp a fost sacrificat pentru reprezentarea cu cinste a Clubului Sportiv Universitatea Craiova și a României“, a punctat antrenorul Minoiu.

Vorbește cu mândrie despre „gașca“ sa de medaliați

Emilian Minoiu și elevii săi au „cules“ an de an medalii pentru CS Universitatea Craiova, în ciuda faptului că acest club este din câmpie, nu de la munte.

„La scurt timp de la înființare, secția de Orientare a clubului Universitatea Craiova s-a ocupat de pregătirea sportivilor de mare performanță. A reușit, prin sportivii de excepție pe care i-a avut, să câștige majoritatea finalelor de campionat național la individual, pe echipe, precum și Cupa României. În prima perioadă, Veronica Minoiu și Ovidiu Muțiu au dominat competițiile rezervate seniorilor. Sunt foarte puține concursurile în care au pierdut. În umbra lor au crescut și s-au afirmat urcând pe cea mai înaltă treapta a podiumului de premiere sportivii: Iuliana Rusescu, Paul Brăbiescu, Ionuț Durău, George Minoiu, Mihai Țînțar, Bianca Stamate, Cristina Croitoru, Ilie Mirea, Daniel Barkasz, Roman Ciobanu, Marinela Piringiu, Alexandru Blejdea, Andra Anghel și, mai nou, Mihai Mirea, Cristian Mirea și Constantin Deaconescu“, a menționat antrenorul de la CS Universitatea Craiova.

„Andra Anghel calcă pe urmele sportivei Veronica Minoiu. Domină în campionatul național, atât la competițiile de orienare în alergare, cât și pe cele de schi-orientare. Nu l-am enumerat pe cel mai bun senior al ultimului deceniu, Ionuț Zincă, repatriat din Spania. Pe lângă multiplele titluri de campioni balcanici și Sud-Est europeni, cele mai bune rezultate au fost obținute de Andra Anghel – vicecampioană europeana la tineret, Ionut Zincă – locul 4 și 8 la Campionatul Mondial de seniori, Veronica Minoiu – dublă campionană mondială masters și Ovidiu Muțiu medaliat cu argint și bronz la campionatul mondial masters“, a completat Emilian Minoiu.

Multă muncă, bani puțini

Emilian Minoiu ne-a vorbit și despre aria de selecție pentru acest sport „înfrățit“ cu natura și a recunoscut că lucrurile nu stau așa cum și-ar dori. El ne-a explicat ce înseamnă și pregătirea unui sportiv pentru înalta perfomanță.

„Foarte mulți dintre cei care ajung să participe la un antrenament de orientare își doresc să se antreneze și să participe la competiții. Dar, din păcate, trebuie să ne bazăm pe un număr mic de sportivi, fiind constrânși de fondurile de care dispunem. În primii ani de juniorat câștigă sportivii care fac cele mai puține erori de orientare. Un sportiv are un volum de alergare anual cuprins între 4500 și 7500 km pe an. Asta în funcție de categoria de vârstă și sex. Majoritatea kilometrilor se parcurg pe teren variat și o pondere însemnată în teren forestier. O verigă importantă a succesului este reprezentată de pregătirea specifică pe terenuri cât mai diversificate, care să solicite sportivii din punct de vedere tehnic“, a explicat Emilian Minoiu.

„Pentru performanță trebuie luat în calcul un minim 20-30 de starturi / sportiv în diverse locuri din țară unde se fac hărți de orientare și se organizează competiții conform calendarului anual. Echipamentul pentru orientarea în alergare este accesibil ca preț. Se aseamănă cu cel al atleților. Diferența este că trebuie să protejeze corpul de zgărieturile cauzate de contactul cu vegetația din pădure. Este fabricat din țesături durabile, ușoare și respirabile. Echipamentul de schi-orientare are însă o pondere însemnată în cheltuieli. Calitatea schiurilor de schi fond constituie un factor decisiv în concurs!“, a mai spus antrenorul de la CS Universitatea Craiova.

„Este mult mai util să investim în sport decât să cheltuim cu medicamente“

Emilian Minoiu ne-a vorbit și despre efectele pandemiei de Covid-19 asupra Orientării.

„Ca și la celelalte sporturi, competițiile majore internaționale au fost suspendate. Pe plan intern nu ne putem plânge. Antrenamentele se pot desfășura individual. Startul în competiții se dă individual la fiecare trei minute în probele de distanță lungă, iar la două minute în probele de distanță medie și la un minut în probele de sprint. Singurele competiții cu start în grup sunt cele de ștafetă“, a explicat Emilian Minoiu.

Acesta ne-a dezvăluit totodată și care este marea sa dorință: „Educarea și convingerea populației din România că sportul este o necesitate. Vreau să vedem pretutindeni copii, tineri, adulți și persoane în vârstă care fac mișcare pentru sănătate. Consider că este mult mai util să investim în sport decât să cheltuim cu medicamente. În condițiile descrise, pe lângă avantajul că am avea un popor sănătos, am beneficia și de o largă arie de selecție pentru toate sporturile“.


Ce este Orientarea?

Este un sport care constă în parcurgerea într-un teren necunoscut a unui traseu care nu este marcat, dar care este materializat printr-o suscesiune de posturi de control amplasate în teren și desenate corespunzător pe o hartă detaliată. Sportivul trebuie să treacă prin posturile de control, în ordinea indicată pe hartă, iar scopul lui este să parcurgă traseul în cel mai scurt timp posibil. Atingerea acestui țel depinde de alegerea variantelor dintre posturi și tempoul de alergare. Pentru a avea succes, sportivul trebuie să interpreteze perfect harta în timp ce aleargă și să ia decizii în permanență pentru alegerea rutei cele mai bune. Probele pentru care se organizează campionate naționale sunt: sprint, distanță medie și lungă, semimaraton, noapte, echipe, sprint stafetă mixtă și ștafetă. Dificultatea tehnică și fizică a traseelor variază în funcție de vârstă și sexul sportivilor. Orientarea poate fi practicată oriunde în natură.

Citeşte şi: România – Macedonia de Nord, „dubla“ pentru prezenţa la Mondiale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS