4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisEste oficial: Turneul de la Roland Garros a fost amânat cu o săptămână

Este oficial: Turneul de la Roland Garros a fost amânat cu o săptămână

Federaţia franceză de tenis (FFT) a confirmat oficial, joi, amânarea cu o săptămână a turneului de Mare Slem de la Roland Garros, programat iniţial între 23 mai şi 6 iunie, informează Eurosport.

Astfel, meciurile de pe tabloul principal se vor desfăşura între 30 mai şi 13 iunie, după calificările care vor avea loc între 24 şi 28 mai, precizează FFT.

„Obiectivul pentru această ediţie 2021 de la Roland Garros este de a maximiza şansele ca turneul să se poată juca în faţa unui număr cât mai mare posibil de spectatori, atât pentru jucători şi jucătoare, cât şi pentru întreaga comunitate de entuziaşti, garantând în acelaşi timp securitatea sanitară a fiecăruia. Având în vedere acest dublu obiectiv, fiecare săptămână poate fi preţioasă”, a explicat Federaţia din Hexagon.

De data acesta, amânarea cu doar o săptămână a competiţiei pariziene pe zgură va avea un impact limitat asupra programului internaţional, chiar dacă vor exista doar două săptămâni între finala de la Roland Garros şi startul turneului pe iarbă de la Wimbledon (28 iunie-11 iulie).

Citeşte şi: Mihaela Buzărnescu, out de la Bogota încă din primul tur. Rămâne în joc la dublu!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS