Voleibaliştii de la SCMU Craiova sunt în faţa celui mai important turneu din acest sezon al Diviziei A1. Trupa lui Dănuţ Pascu va disputa, începând de joi, trei partide, ultimele din cadrul play-off-ului şi, implicit, ale campionatului, iar obiectivul este unul clar: obţinerea unei medalii. Şi acest lucru pare extrem de plauzibil, având în vedere că în momentul actual oltenii se regăsesc pe locul al treilea, la o distanţă de patru puncte de Steaua, ocupanta locului patru.
Îndeplinirea obiectivului ar putea fi realizată chiar de vineri seară, după duelul direct cu Steaua, dar până atunci alb-albaştrii vor mai avea un meci de disputat. Joi, de la ora 18.00, va avea loc duelul cu Arcada Galaţi, campioana en titre şi gazda competiţiei. Apoi, vineri, tot de la ora 18.00, va avea loc meciul cu Steaua, care ar putea fi decisiv pentru medalie, în timp ce sâmbătă, la 14.00, SCMU încheie aventura în actualul sezon în compania formaţiei SCM Zalău.
Misiunea pentru o medalie mai strălucitoare, şi anume cea de argint, pare extrem de dificilă, mai ales că nu depinde totul de noi. Pe lângă faptul că trebuie să avem un parcurs excelent, obţinerea locului secund la final de sezon depinde şi de rezultatele Zalăului din celelalte partide, cu Arcada şi Steaua.
Reamintim că la turneul disputat săptămâna trecută, la Zalău, SCMU Craiova a înregistrat două victorii (3-2 cu Arcada şi 3-1 cu Steaua) şi o înfrângere (2-3 cu Zalău).
Laurenţiu Lică: „Vrem ca la final să fim mândri de ceea ce am făcut în acest sezon“
Căpitanul Craiovei, Laurenţiu Lică, a vorbit cu GdS despre ultimele trei jocuri din acest campionat şi importanţa lor. De asemenea, acesta a mărturisit că o medalie ar fi încununarea unui sezon excelent.
„Vor fi trei meciuri de foc. Situaţia este foarte strânsă, primele patru echipe sunt extrem de echilibrate. Au fost ceva surprize la turneul de la Zalău. Galaţiul a arătat semne de oboseală, Zalăul şi-a asigurat victoriile pe teren propriu, în timp ce noi am obţinut două victorii extrem de importante şi un punct cu echipa gazdă. Steaua rămâne în cărţi pentru o medalie, pentru că este la doar patru puncte în spatele nostru şi se poate întâmpla orice în ultimul turneu.
Obiectivul nostru principal este să atingem o medalie, de bronz sau argint, pentru că la titlu nu prea mai avem şanse. Dar, pot spune că suntem focusaţi pe meciul cu Steaua şi, în funcţie de celelalte rezultate, să vedem ce reuşim şi în meciul cu Zalău. Trebuie să ne punem la punct fizic în primul rând, pentru că tactic şi tehnic nu mai putem face nimic. Suntem într-o formă bună şi mergem la Galaţi pentru a câştiga cât mai multe puncte. Vrem ca la final să fim mândri de ceea ce am făcut în acest sezon“, a spus Lică.
„Perla“ Craiovei va mai juca un an!
Unul dintre cei mai emblematici jucători ai Craiovei, dar, totodată, şi ai naţionalei României, Laurenţiu Lică, nu renunţă prea uşor la volei. Ajuns la vârsta de 41 de ani, „Lolo“ se află într-o formă de invidiat, iar prestaţiile sale pe terenul de joc sunt încântătoare. Toate aceste lucruri îmbinate l-au convins pe căpitanul Craiovei să nu-şi agaţe ghetele în cui şi să mai continue viaţa sportivă pentru cel puţin încă un an.
„Laurenţiu Lică, la finalul sezonului, se gândeşte la următorul. Cu siguranţă voi mai sta cel puţin un sezon pe terenul de volei. Că va fi ultimul sau nu, rămâne de văzut la anul. Va depinde acest lucru de cum intru în pregătire, de cum mă voi simţi, dar şi de alţi factori. Ceea ce pot spune sigur este că şi la anul ne vom revedea pe teren!“, a mărturisit Laurenţiu Lică, pentru GdS.
Pascu: „Nu avem cum să nu jucăm bine în ultimele meciuri“
Şi antrenorul Craiovei, Dănuţ Pascu, este de părere că echipa sa va face un turneu excelent la Galaţi.
„După calcule, se pare că cel mai important este meciul cu Steaua. Noi trebuie să mergem pas cu pas fiecare meci, pentru că tot turneul este deschis oricărui rezultat. Galaţiul nu cred că va mai juca atât de slab ca la Zalău şi cam iese din calculul nostru, aşa că rămân celelalte partide. Este foarte greu să mai luăm argintul. Ar trebui ca Zalăul să piardă două meciuri cel puţin, iar noi să câştigăm de trei puncte meciurile cu ei şi Steaua.
Băieţii sunt foarte obosiţi şi mi-au demonstrat asta la ultimul antrenament. Acum ne pregătim normal şi vom aborda cu încredere turneul. După meciurile bune jucate la Zalău, nu avem cum să nu jucăm bine în aceste ultime meciuri“, a menţionat Pascu.
Citeşte şi: „Perla“ Craiovei şi a României, de neoprit! Laurenţiu Lică rămâne pe teren şi sezonul viitor!