4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal / Universitatea Craiova începe lupta pentru promovare

Handbal / Universitatea Craiova începe lupta pentru promovare

În acest weekend intră la treabă şi handbaliştii de la Universitatea Craiova. Formaţia pregătită de Cătălin Popescu va participa, în perioada 16-18 aprilie, la Sfântu Gheorghe, în sala „Szabo Katy“, la turneul final de promovare în Divizia A masculin. La această competiţie finală vor participa opt formaţii, distribuite în patru jocuri eliminatorii în prima fază. La final, două formaţii vor promova în primul eşalon handbalistic.

Practic, alb-albaştrii vor debuta mâine, de la ora 11.00, în compania formaţiei CSU Piteşti. În cazul victoriei, craiovenii se vor califica în faza următoare a turneului, unde vor întâlni câştigătoarea partidei dintre CS Medgidia şi Odorheiu Secuiesc. Partida ar urma să se dispute sâmbătă, de la ora 16.20. Dacă totul va merge conform planului şi sâmbătă, oltenii vor disputa meciul final al turneului duminică seară, de la ora 19.00.

Bineînţeles, ar putea exista şi partea mai puţin dorită de noi toţi, şi anume să cedăm chiar de la primul joc, de mâine, iar apoi ar urma un cu totul alt parcurs, pentru a se stabili o ierarhie exactă.

Reamintim că echipa din Bănie a făcut parte din Seria B, unde a ocupat locul al doilea, după 10 victorii și 4 înfrângeri, dar a intrat pe tabloul turneului final de pe poziția a treia, după refacerea clasamentului fără rezultatele echipelor fără drept de promovare. 

Citeşte şi: SCMU Craiova, la trei meciuri de revenirea pe prima scenă a voleiului românesc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS