3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCarmencita Constantin: „Toată presiunea este pe umerii Larisei Iordache“

Carmencita Constantin: „Toată presiunea este pe umerii Larisei Iordache“

Carmencita Constantin, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat, marţi, că ţinând cont de absenţele din lotul României, toată presiunea înaintea Campionatelor Europene de la Basel (21-25 aprilie) se află pe umerii Larisei Iordache în ceea ce priveşte calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Urmează o ediţie grea a Campionatelor Europene, pe care am abordat-o cu foarte multă atenţie în ceea ce priveşte sportivii care ne reprezintă. Din păcate, la fete Stănciulescu şi Sfiringu nu au situaţia medicală pentru a participa, prima fiind cu COVID-19, iar cealaltă s-a accidentat acum două săptămâni. Aşa că în acest moment suntem doar cu Larisa, cu emoţiile şi nervii întinşi la maximum pentru că toată presiunea este pe umerii ei. Şi ea simte această presiune, la fel şi noi, dar sperăm din suflet să poată confirma şi să se califice.

Sunt două locuri pe care Europa le mai poate califica la Tokyo, dintre care doar unul poate reveni unei ţări. Iar după ce se dau de o parte cei calificaţi deja se ia în calcul clasamentul la individual compus. Aşadar Larisa Iordache trebuie să fie pe cele 2 locuri de după sportivii calificaţi deja”, a explicat Carmencita Constantin.

Aşteptări de medalie la Marian Drăgulescu

În ceea ce priveşte concursul masculin, Carmencita a explicat că România nu are un sportiv în curs de calificare. În afară de Marian Drăgulescu, deja calificat la JO, speranţa României este Andrei Muntean, aflat pe lista de rezervă, care ar putea ajunge la Tokyo în cazul în care doi sportivi din faţa sa s-ar retrage.

„La băieţi nu avem sportivi înscrişi în lupta de calificare. Muntean este la Europene pentru o verificare suplimentară. El este pe lista de rezervă pentru calificare încă de la Campionatele Mondiale de la Stuttgart… Iar speranţa noastră este ca el să se califice prin renunţarea a unul-doi sportivi din faţă. Pentru că el este acum al doilea pe lista de rezervă. Aşa că Muntean îşi face la aceste Europene cele două aparate la care noi mizăm să intre în finală, acum, dar şi la Jocurile Olimpice în cazul în care va fi validată lista de rezervă”, a spus ea.

În ceea ce îl priveşte pe Marian Drăgulescu, preşedintele FRG a menţionat că acesta are ca obiectiv o medalie.

„Dacă vor exista şi medalii, cu atât mai bine, dar deocamdată noi ne-am concentrat pe calificarea la Tokyo. La Marian Drăgulescu, deja calificat, există un obiectiv de medalie la Basel. Însă şi el a avut o accidentare acum trei săptămâni cred. Şi-a reveni uşor pentru că din fericire nu a fost o accidentare gravă. Dar la vârsta lui orice accidentare e o accidentare. Şi există teama de a nu se accidenta şi mai rău în perspectiva Jocurilor de la Tokyo. Pentru că în adrenalina concursului se poate întâmpla orice”, a mai afirmat Carmencita Constantin.

România va participa cu un lot format din şase sportivi, trei la feminin şi trei la masculin

Citeşte şi: Miercuri se dă startul CE de gimnastică artistică. România, prezentă cu 10 sportivi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS