3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep, pregătită de Stuttgart: „Vreau foarte mult să câştig turneul“

Simona Halep, pregătită de Stuttgart: „Vreau foarte mult să câştig turneul“

Simona Halep va debuta în aceste zile la Stuttgart, după o pauză destul de mare. Românca s-a declarat pregătită să înceapă sezonul de zgură chiar la turneul din Germania, după ce a fost nevoită să abandoneze luna trecută la Miami, din cauza unei accidentări la umărul drept.

Simona Halep, care a reuşit doar o semifinală la Stuttgart (2017), va debuta direct în optimile de finală, împotriva unei jucătoare cehe, câştigătoarea dintre Marketa Vondrousova şi Marie Bouzkova.

„Am avut o pauză mai lungă de două săptămâni şi m-am tratat la umăr. Mă simt mult mai bine. Nu am mai simţit dureri în ultimele zile în care m-am antrenat acasă. Sper că va fi la fel şi în timpul meciurilor, deoarece e diferit faţă de antrenamente.

Vreau foarte mult să câştig turneul de la Stuttgart. Este o competiţie frumoasă, cu condiţii bune, iar lumea e drăguţă cu mine aici. E obiectivul meu să câştig turneul. Vreau să câştig toate turneele de pe zgură dacă e posibil“, a spus Simona Halep.

„Am multă încredere când Darren este aproape de mine“

Românca a precizat că, având în vedere restricţiile legate de COVID-19 din Australia, antrenorul Darren Cahill va rămâne alături de ea întregul sezon de zgură.

„Darren va fi alături de mine, deoarece nu se poate întoarce acasă … n-are de ales. A fost în România alături de mine timp de o săptămână. Ne-am antrenat foarte bine acasă. El e aici pentru prima oară şi e foarte plăcut să îl am alături întregul sezon de zgură, pentru că este suprafaţa mea favorită. Înseamnă mult pentru mine, am multă încredere când este aproape de mine”, a mărturisit Halep.

În 2020, Halep a câştigat două titluri pe zgură, la Praga şi la Roma, iar în ultimii cinci ani şi-a mai trecut în palmares titlul la Roland Garros (2018), două trofee la Madrid (2016, 2017), dar a jucat şi o finală la Roland Garros (2017), două la Roma (2017, 2018), una la Madrid (2019), având şi un sfert de finală la Madrid (2018) şi altul la Roland Garros (2019).

Românca are un procentaj de 74,3% victorii în carieră pe această suprafaţă, iar în sezonul 2019-20 a înregistrat un bilanţ de 24 de victorii şi 4 înfrângeri.

Citeşte şi: Ar fi timpul unui triumf! Horia Tecău a pus ochii pe trofeul de la Barcelona

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS