-0.5 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisBine au început, rău au continuat! Româncele au început să piardă la Roland Garros

Bine au început, rău au continuat! Româncele au început să piardă la Roland Garros

Încep să „pice“, uşor-uşor, jucătoarele noastre de pe tabloul calificărilor de la Roland Garros. Alexandra Dulgheru şi Gabriela Talabă au pierdut meciurile susţinute, miercuri, în faţa a două sportive teoretic de acelaşi nivel. Singurul motiv de bucurie ni l-a dat Jaqueline Cristian, care a reuşit să se califice în ultimul tur după o victorie extrem de muncită.

Dulgheru (31 ani, 444 WTA) s-a înclinat după două ore şi 37 de minute, fiind învinsă de australianca Ellen Perez (25 ani, 239 WTA) cu 6-0, 4-6, 7-6 (2). După un prim set cedat fără drept de apel, în doar 21 de minute, Dulgheru a revenit şi a câştigat cu 6-4, egalând situaţia. În decisiv, Dulgheru a servit pentru meci la 5-4, dar nu a reuşit să încheie, cedând apoi în tiebreak. Perez a încheiat cu 10 duble greşeli (Dulgheru a făcut 4), dar cu un număr impresionant de winners, 48-6. Australianca a făcut şi multe erori neforţate – 58 (faţă de 21 Dulgheru).

În alt meci, Gabriela Talabă (25 ani, 210 WTA) a fost învinsă de britanica Harriet Dart (24 ani, 143 WTA), cu 6-3, 2-6, 6-3, după o oră şi 51 de minute. Raportul mingilor direct câştigătoare a fost unul destul de echilibrat, 22 Talabă şi 25 Dart, însă românca a făcut multe erori neprovocate (45-25). Talabă s-a impus în singurul meci anterior cu Dart, cu 6-1, 6-3, în 2020, în primul tur la Irapuato (Mexic).

Jaqueline ţine steagul sus!

Jaqueline Cristian a reuşit să spargă ghinionul zilei de miercuri şi să câştige meciul cu egipteanca Mayar Sherif, scor 7-5, 5-7, 7-6 (7-1). Astfel, jucătoarea noastră va trebui să mai dispute un singur meci pentru a accede pe tabloul principal de la Roland Garros, cu Anhelina Kalinina, din Ucraina.

Fiecare româncă învinsă în turul secund va primi câte 16.000 de euro pentru participare.

În turul secund mai evoluează Gabriela Ruse (contra sârboaicei Aleksandra Krunic), Monica Niculescu (împotriva franţuzoaicei Carole Monnet) şi Irina Bara (contra luxemburghezei Mandy Minella). Partidele s-au disputat după închiderea ediţiei.

Sunt calificate direct pe tabloul principal Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu, Ana Bogdan şi Mihaela Buzărnescu. Simona Halep, numărul trei mondial, nu va participa la turneul parizian din cauza unei accidentări.

Copil dezamăgeşte de la meci la meci

Pe tabloul masculin, Marius Copil a fost învins de chilianul Marcelo Tomas Barrios Vera cu 4-6, 6-3, 7-6 (5) chiar în primul tur al calificărilor pentru tabloul principal.

Copil (30 ani, 227 ATP) s-a înclinat după două ore şi 44 de minute de joc efectiv. În decisiv, de la scorul de 4-4, când meciul a fost întrerupt, Copil a jucat bine, a luat break şi a servit pentru meci la 5-4, dar sud-americanul a făcut rebreak. Barrios a condus cu 6-5, Copil a egalat şi a trimis setul în tiebreak, unde chilianul s-a impus cu 7-5.

Românul a încheiat cu 5 aşi, 2 duble greşeli, 37 de winners şi 38 de erori neforţate, în timp ce adversarul său a avut 3 aşi, 2 duble greşeli, 33 de winners şi 39 de erori neprovocate.

Citeşte şi: Înot / Robert Glință şi David Popovici, premiaţi de Novak pentru reuşitele de la Europene

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS