-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIrina Bara a trecut de primul tur al calificărilor de la Roland Garros

Irina Bara a trecut de primul tur al calificărilor de la Roland Garros

Irina Maria Bara a reuşit să acceadă în runda a doua a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, marţi, la Paris, pe britanica Jodie Burrage, cu 7-5, 6-3. Bara (26 ani, 122 WTA) a obţinut victoria într-o oră şi 19 minute în faţa unei adversare de 21 de ani, care ocupă locul 247 în lume.

Diferenţa a fost făcută de numărul mare de erori neprovocate al britanicei (39-11), care a avut şi mai multe mingi direct câştigătoare (22-18).

Irina Bara şi-a asigurat un cec de 16.000 de euro, iar în turul secund preliminar o va înfrunta pe învingătoarea dintre Reka-Luca Jani (Ungaria) şi Mandy Minella (Luxemburg).

În turul secund s-au mai calificat alte cinci românce, Alexandra Dulgheru, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Monica Niculescu şi Gabriela Talabă, în timp ce Laura Ioana Paar a pierdut în prima rundă.

Sunt calificate direct pe tabloul principal Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu, Ana Bogdan şi Mihaela Buzărnescu. Simona Halep, numărul trei mondial, nu va participa la turneul parizian din cauza unei accidentări.

Citeşte şi: Bianca Andreescu, forfait pentru sferturile de finală de la Strasbourg

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS