0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportGimnastică aerobică / România, medaliată cu aur în proba de grup la Mondiale

Gimnastică aerobică / România, medaliată cu aur în proba de grup la Mondiale

România a cucerit medaliile de aur în proba de grup, sâmbătă, la cea de-a 16-a ediţie a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Baku.

Gabriel Bocşer, Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici şi Mihai Alin Popa, care încheiaseră calificările cu cea mai mare notă, s-au impus în finală cu 22,583 puncte, potrivit site-ului Federaţiei Române de Gimnastică.

Gabriel Bocşer a ratat medalia de bronz la individual masculin pentru 0,2 puncte, terminând pe locul al patrulea, informează Agerpres.

Pe 4, cu 17,700, s-au clasat şi cele 8 gimnaste care au concurat la aerobic dance: Bianca Becze, Sandra Dincă, Alina Radu, Sarmiza Niculescu, Roberta Pleşa, Flavia Sentea, Selena Şotângă şi Steliana Stoenescu.

Sarmiza Niculescu şi David Gavrilovici au încheiat pe locul 8 la cuplu, fiind notaţi cu 20,250.

Nu mai puţin de 65 de medalii, dintre care 25 de aur, au câştigat sportivii români la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică din 1995 până în prezent.

Gimnaştii români mai au în acest an o competiţie de top, Campionatele Europene de la Pesaro (Italia), în perioada 17-19 septembrie.

Citeşte şi: Gimnastică aerobică / România a luat argint și bronz la Campionatele Mondiale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS