Barbora Krejcikova a cucerit trofeul de la Roland Garros 2021, după un meci cu o desfășurare incredibilă, scor 6-1, 2-6, 6-4 în fața Anastasiei Pavlyuchenkova.
Barbora și Anastasia s-au îmbrățișat la fileu, la capătul unui meci care a durat o oră și 56 de minute! Krejcikova, în vârstă de 25 de ani, a triumfat pentru prima oară într-un turneu de Grand Slam.
Krejcjikova a defilat în primul set, dar Pavlyuchenkova (29 de ani) a jucat exuberant în manșa secundă, în ciuda faptului că a primit îngrijiri medicale. Rusoaica a condus și în decisiv, cu 3-2, dar Barbora a fost apoi de neoprit. Sportiva din Cehia a ratat trei mingi de meci, dar a fructificat-o pe a patra și s-a încoronat regina Grand Slam-ului parizian.
Cehoaica a participat la cel de-al cincilea turneu de Grand Slam din cariera sa, al treilea pe zgura pariziană. De asemenea, Barbora Krejcikova este prima reprezentantă a Cehiei care intră în posesia Cupei Suzanne Lenglen după Hana Mandlikova (care a jucat sub culorile fostei Cehoslovacii) în 1981. Trofeul i-a fost înmânat de o legendă a tenisului, Martina Navratilova, cehoaica devenită americană, care s-a impus de două ori la Paris (1982, 1984).
Graţie acestui succes, Krejicikova va urca luni pe locul 15 WTA, cea mai bună poziţie a sa în ierarhia mondială. Jucătoarea cehă are în palmares un singur titlu la simplu, obţinut la sfârşitul lunii trecute în turneu de la Strasbourg, unde a învins-o în finală pe românca Sorana Cîrstea.
Ediţia 2021 a Turneului de la Roland Garros este a şasea consecutivă în care campioană la simplu a devenit o jucătoare care nu câştigase anterior un titlu de Mare Slem.
Citește și: Euro 2020 / Elveția a dominat, dar a fost ținută în șah de Țara Galilor