5.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCîrţu nu se sperie de Anderlecht: „Cel mai bun prilej este cu echipe de valoare“

Cîrţu nu se sperie de Anderlecht: „Cel mai bun prilej este cu echipe de valoare“

Şi în acest an norocul a stat departe de Universitatea Craiova la tragerea la sorţi în cupele europene. Sorții le-au scos în cale alb-albaştrilor unul dintre cei mai dificili adversari din această fază. Anderlecht are un lot cotat la aproape 90 de milioane de euro și este antrenată de Vincent Kompany, fostul mare fundaș al lui Manchester City.

Dar, până atunci, Ştiinţa speră să treacă mai întâi de KF Laci, iar ulterior să se gândească la „o rețetă financiară deosebită“, dacă Anderlecht va veni pe „Ion Oblemenco“.

Sorin Cârţu, preşedintele Universităţii Craiova, nu se sperie de cotele jucătorilor din Belgia şi consideră că această dublă poate fi benefică din mai multe puncte de vedere, inclusiv financiar.

Am văzut că jucăm cu Anderlecht. Este atipic să vorbim despre Anderlecht înainte să jucăm cele două meciuri cu Laci. Sunt destul de dificile. Poate ar fi bine dacă echipa s-ar gândi la Anderlecht ca un stimulent major pentru partidele astea două, cu Laci. Ar fi bine să își propună să aibă loc această întâlnire. Este o echipă cu un statut aparte în fotbalul european, de mare tradiție, și foarte valoroasă. E bine să îți măsori forțele, să vezi care îți este stadiul de exprimare. Cel mai bun prilej este cu echipe de valoare. Anderlecht nu este la cei mai înalți parametrii, nu e un adversar cum au fost Leipzig sau Milan, dar e un adversar care poate să reprezinte o rețetă financiară deosebită“, a punctat Cîrţu, pentru as.ro.

„Trebuie să demonstrăm pe teren“

Preşedintele Univerităţii consideră că echipa este superioară celor de la Laci, dar dacă asta nu se va demonstra şi pe terenul de joc, totul ar fi în zadar.

Cu Laci suntem echipa superioară, dar calculele hârtiei sunt într-un fel, ceea ce se întâmplă pe teren e altceva. În primul rând, dacă vrei să arăți ceva, trebuie să demonstrezi pe teren. Este timpul să ștergem impresia proastă de anul trecut. Ăsta este primul prilej, să trecem de albanezi și pe urmă mai vedem. S-a întâmplat ce s-a întâmplat anul trecut, trebuie să tratezi cu mare seriozitate. Mai ales că returul se va juca fără spectatori“, a adăugat Cîrţu.

Echipa din Bănie a plecat, marţi, cu un charter, pe ruta Craiova – Tirana, iar apoi a mers cu un autocar în localitatea Elbasan, acolo unde joi va juca contra lui KF Laci, partida din turul 2 preliminar Conference League, de la ora 20.00.  Returul partidei se va juca pe 29 iulie, la Craiova, cu porţile închise.

Citeşte şi: Ştiinţa, tot fără noroc! Adversar de top în Conference League dacă trece de Laci

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS