5.6 C
Craiova
miercuri, 20 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep, prezentă la Cluj, a explicat absenţa de la Winners Open

Simona Halep, prezentă la Cluj, a explicat absenţa de la Winners Open

Simona Halep (10 WTA), cea mai bună jucătoare de tenis din România, și-a făcut apariția în complexul Winners Sports Club de la Cluj, care găzduiește singurul turneu WTA din România! Constănțeanca a explicat de ce nu joacă la competiția din seria WTA 250. Simona a mărturisit că și-ar fi dorit să joace la Winners Open, dar suprafața de joc și accidentarea suferită la gambă au fost principalele impedimente.

„Nu am putut să joc aici pentru că se joacă pe zgură în primul rând, iar în al doilea rând, accidentarea mă împiedică. Aștept să merg în Canada să văd dacă pot să joc. Mă simt bine, m-am antrenat bine, dar nu se știe niciodată cu accidentările. Îmi doresc să fiu sănătoasă pentru că de câteva luni nu am putut să joc, iar după să mă bucur de faptul că pot să joc.

Mă gândesc la tot sezonul de hard și sper să merg cu încredere și fără teamă. Mă bucur că am venit aici, sunt oameni deosebiți și locul e deosebit. Clujul poate face orice din punctul meu de vedere, așa cum au fost și meciurile de Fed Cup. Sunt foarte multe evenimente, turneul de tenis este extraordinar și condițiile sunt foarte bune. Patrick Ciorcilă chiar s-a ocupat de absolut tot, toate detaliile, ceea ce e important pentru jucătoare”, a spus Simona, citată de Ziua de Cluj.

Halep va reveni pe teren la turneul de la Montreal, în perioada 7 – 15 august.

Citeşte şi: Canotorii români au revenit în ţară cu medaliile de la Tokyo! Primire fantastică la „Henri Coandă“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS