3.9 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportKaiac-canoe / Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi, locul 5 în finala pe 1.000 de metri

Kaiac-canoe / Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi, locul 5 în finala pe 1.000 de metri

Românii Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi s-au clasat pe locul 5 în finala probei de canoe dublu pe 1.000 de metri, marţi, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Cei doi români au fost cronometraţi cu timpul de 3 min 29 sec 285/1000, sosind la circa patru secunde de medaliaţii cu bronz.

Cubanezii Serguey Torres Madrigal şi Fernando Dayan Jorge Enriquez au cucerit aurul, cu un nou record olimpic, în 3 min 24 sec 995/1000, argintul a revenit chinezilor Liu Hao şi Zheng Pengfei, în 3 min 25 sec 198/1000, în timp ce bronzul a fost adjudecat de germanii Sebastian Brendel şi Tim Hecker, în 3 min 25 sec 615/1000. Pe patru au terminat brazilienii Jacky Jamael Nascimento Godmann şi Isaquias Queiroz dos Santos (3:27.603).

Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi sunt medaliaţi cu bronz anul acesta la Europenele de la Poznan, dar Mihalachi (32 ani) are în palmares şi două titluri mondiale în această probă (2010, 2014).

„În finală am resimţit oboseala“

Cătălin Chirilă a declarat că nu este mulţumit pe deplin de locul ocupat în finală, dar, în condiţiile în care au fost singurii reprezentanţi de la kaiac-canoe, rezultatul final este unul acceptabil.

„În semifinale, am fost foarte mulţumit cum ne-am descurcat în cursă, dar în finală am resimţit oboseala restantă de la prima cursă şi nu pot spune că ne-am făcut treaba la nivel maximum. Cred că dacă eram mai proaspeţi era un pic mai bine. Noi, de regulă, suntem învăţaţi ca diferenţa dintre curse să fie de cel puţin 12 ore, o dată la o zi să fie câte o cursă. Dar acum a fost mult prea strâns pentru noi. Mai puţin de două ore de refacere, poate că nu au fost de ajuns pentru a da randament maxim în finală. Personal, nu pot spune că sunt pe deplin mulţumit de ce am realizat în finală, asta privind dintr-o latură. Dar, gândindu-mă că suntem singurii calificaţi din kaiac-canoe, am venit aici, am obţinut locul cinci şi este un lucru mare”, a declarat Cătălin Chirilă, citat de Agerpres.

Cătălin Chirilă va mai face echipă cu Victor Mihalachi până la Mondialele din septembrie, competiţie după care sportivul originar din Republica Moldova se va retrage.

„După tot ciclul acesta de pregătire cu Victor, am învăţat foarte multe lucruri. Îi sunt recunoscător pentru tot ce am făcut împreună, tot ce m-a învăţat şi îmi doresc ca în viitor să rămân cu cât mai multe cunoştinţe pe care le-am învăţat, le-am furat de la Victor şi sper să reuşesc să le pun în aplicare pentru a face rezultate cât mai bune în viitor. Exista probabilitatea să fac un dublu şi cu un alt partener. Dar nu văd din spate să vină alţi băieţi puternici. Sunt băieţi care urmează să crească, să-şi dovedească valoarea şi probabil vom încerca să formăm un echipaj. Dar în momentul de faţă, eu mă gândesc că aş putea încerca şi o canoe de simplu la 1.000 m, probă olimpică”, a adăugat Chirilă.

Mihalachi: „Rezultatul e sub obiectivul pe care mi l-am setat“

Totodată, Victor Mihalachi a menţionat că rezultatul e sub obiectivul setat personal.

„E mai bine decât la Londra, dar e sub obiectivul pe care mi l-am setat eu personal, un podium olimpic. Dar totuşi sunt mulţumit de mine, am tras tare, am luptat. Sigur mi-am dorit mai mult, poate nici programul nu m-a avantajat, dar nici pe ceilalţi adversari. Nu ştiu ce să zic, mai mult din măiestrie şi din talent am reuşit s-o scot la capăt în finală. Mi-aş fi dorit să câştig o medalie acum. Însă, astăzi au fost condiţiile perfecte pentru Cuba. Fiind şi ei mai mici, au avut vânt ajutător din spate, şi-au făcut treaba şi au câştigat. Mi-aş fi dorit să fi fost şi eu pe podium acolo’‘, a declarat Victor Mihalachi.

Prima cursă, din semifinale, a fost una reuşită pentru canoiştii români, care au ocupat locul doi după China, dar în finală au fost alte condiţii şi oboseala acumulată i-a împiedicat pe tricolori să se angajeze în lupta pentru medalii. Pentru prima oară la Jocurile Olimpice de vară, semifinala şi finala s-au desfăşurat într-un spaţiu de doar două ore.

„Am venit cu forţe proaspete de dimineaţă. Dar apoi, căldura mare şi umiditatea foarte ridicată îmi ardeau plămânii, îmi ardeau muşchii. Echipa medicală ne-a ajutat, a fost acolo pentru noi. Asta a fost un plus pentru noi, pentru că dacă nu ne ajutau putea fi şi mai rău. Perfect era să pună cursa finală a doua zi, la alte discipline am văzut că aşa au făcut programul.

Dar nu ştiu de ce federaţia noastră internaţională tot face programul atât de înghesuit. Mai ales că după-amiază nu sunt curse de loc. Era timp suficient, oricum stăm şi concurăm aici o săptămână întreagă. Putea să ne facă programul mai OK. Nu mă plâng, dar şi ceilalţi ar fi dorit să fi avut mâine finala. Fiecare s-a descurcat cum a putut”, a adăugat multiplul campion mondial şi european la canoe dublu.

Citeşte şi: Veste cum nu se putea mai rea! Larisa Iordache s-a retras din finala de la bârnă!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS