6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalCostin Dumitrescu: „Am pierdut două puncte“

Costin Dumitrescu: „Am pierdut două puncte“

-

Antrenorul secund al Craiovei, Costin Dumitrescu, consideră că echipa sa a pierdut două puncte importante, dar, pe de altă parte, este bucuros că munca nu a rămas nerăsplătită. Totodată, Carmen Şelaru este mulţumită de atitudinea fetelor din acest joc.

„A fost exact aşa cum ne aşteptam, un meci încrâncenat, cu o egalitate perfectă. Nu suntem mulţumiţi de ceea ce am realizat, în special în atac. Ne doream mai multă combativitate şi inventivitate în faţa unei apărări dure. Dacă nu eşti inventiv, nu ai nicio şansă în faţa unui portar care a fost în zi bună. Una peste alta, am pierdut două puncte astăzi, dar am câştigat unul bun. Ne-am chinuit să aducem mingea la gol, pe când ele au punctat de câteva ori pe faza a doua şi pe contraatac, iar asta făcuse diferenţa. Este bine că până la final ne-am revenit şi cred că, dacă am mai fi avut un minut de joc, am fi putut obţine victoria“, a explicat „secundul“ Costin Dumitrescu.

A fost un meci greu, am muncit până la final. Ne bucurăm că am luat, în cele din urmă, acest punct, dar suntem supărate că nu am putut să obţinem victoria. Îmi felicit colegele că au luptat până la final şi au crezut în fiecare moment într-un rezultat pozitiv“, a spus Carmen Şelaru.

Citeşte şi: De la egal la egal până la final! SCMU Craiova şi Zalău şi-au împărţit punctele

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS