4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschet / SCMU Craiova, revenire magistrală și victorie incredibilă la Sibiu

Baschet / SCMU Craiova, revenire magistrală și victorie incredibilă la Sibiu

SCMU Craiova a reușit una dintre cele mai spectaculoase reveniri din ultimii ani din baschetul românesc. Conduşi în permanență de CSU Sibiu, în Sala „Transilvania“, băieții lui Kakiouzis au întors dramatic soarta meciului în ultimele 7 minute de joc, revenind de la -13 puncte și câștigând aproape nesperat! A fost 87-82 pentru SCMU, care și-a adjudecat o victorie fantastică, a doua din tot atâtea jocuri din acest sezon!

Mereu cu un pas înaintea noastră

Alb-albaștrii au debutat cum nu se putea mai rău în Sala „Transilvania“. După doar două minute, gazdele conduceau cu 9-0 după trei coșuri consecutive ale lui Tamulis de la distanță. Iminent a venit și time-out-ul lui Kakiouzis, care nu a ezitat să-și certe elevii și să-i trezească. A urmat o perioadă cu puncte de ambele părți, cu multe ezitări în ofensiva Craiovei și cu un Tamulis în zi de grație. După primele 10 minute tabela a indicat 28-20 pentru Sibiu, chiar dacă diferența a fost, pe parcurs, chiar și de 11 puncte.

Actul al doilea s-a desfășurat cu trupa din Bănie la conducerea jocului. Timp de patru minute gazdele nu au reușit să puncteze, perioadă în care meciul s-a echilibrat, iar tabela indica 28 egal. Sibienii și-au mai revenit din „amorțeală“ și au continuat să rămână în avantaj pe tabelă până la finalul setului. La cabine s-a intrat cu o diferență de două posesii în favoarea echipei lui Fleșeriu, scor 45-41.

O revenire cum rar vezi în România!

La reluare SCMU a fost ezitantă, a irosit foarte multe atacuri și nu a reușit să se apropie de adversari. Mai mult de atât, sibienii au mai adăugat ceva puncte diferență, iar înainte de ultimele 10 minute scorul era 64-56.

În startul actului al patrulea Pratt a reușit trei puncte mari pentru echipa din Sibiu, în timp ce arbitrii au fost extrem de duri și au taxat orice vociferare sau fault al craiovenilor. Moralul trupei alb-albastre a scăzut considerabil, iar rătările au continuat să „curgă“ una după alta, până când CSU Sibiu a făcut avans de 13 puncte, scor 76-63. A urmat o perioadă excelentă a lui Troy Franklin, care și-a apropiat echipa la șapte puncte de adversari cu două triple consecutive, ceea ce l-a forțat pe Fleșeriu să solicite time-out. Chiar și așa, Kakiouzis a pregătit perfect finalul, și-a instruit bine echipa, care, pe lângă o apărare agresivă, a și punctat la aproape fiecare atac. Cu două minute și jumătate înainte de final, scorul era de 80-79, după un alley-oop senzațional al lui Qualls.

Finalul a fost dramatic, Sibiul a ratat din orice poziție, chiar și Tamulis, cel care a reușit 39 de puncte, în timp ce SCMU Craiova și-a dus la bun sfârșit fiecare atac și și-a adjudecat o victorie uriașă în Sala „Transilvania“, scor 87-82.

SCMU Craiova: Gavriloaia, Tibîrnă, Franklin (20), Hawley (8), Qualls (20), Papantoniou (1), Licurici, Blaj-Voinescu, Olisemeka (17), Vîrnă (3), Robinson (18), Bagairea. Antrenor: Michalis Kakiouzis.

Pentru alb-albaștri va urma partida de pe teren propriu cu CSM Galați. Ziua și ora de disputare vor fi anunțate în perioada următoare.

Citește și: Am trecut peste Medgidia, acum gândul este la partidele cu Mioveni şi Cluj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS