4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTecău şi Krawietz luptă pentru trofeu la Indian Wells! Calificare în sferturi

Tecău şi Krawietz luptă pentru trofeu la Indian Wells! Calificare în sferturi

Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău şi cel german Kevin Krawietz s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.359.455 de dolari, după 7-6 (7), 7-6 (4) cu americanii Steve Johnson/Sam Querrey. Tecău şi Krawietz, favoriţii numărul cinci, au obţinut victoria după o oră şi 44 de minute.

La Indian Wells, Tecău şi Krawietz au fost conduşi cu 5-3 în primul set, dar au revenit şi au ratat două mingi de set la 6-5, apoi au salvat două mingi de set în tiebreak (la 4-6), câştigând cu 9-7. În actul secund, americanii au avut 3-0 şi 5-2, au ratat o minge de set la acest scor, iar apoi s-a ajuns în tiebreak, unde Tecău şi Krawietz s-au impus cu 7-4.

Tecău şi partenerul său şi-au luat astfel revanşa în faţa cuplului Johnson/Querrey, care i-a învins luna trecută cu 6-2, 7-6 (5), în sferturile turneului US Open.

Tecău şi Krawietz, care sunt în cursă pentru Turneul Campionilor, şi-au asigurat un cec de 59.740 de dolari şi 180 de puncte ATP la dublu. În sferturi, perechea româno-germană va înfrunta cuplul Tim Puetz (Germania)/Michael Venus (Noua Zeelandă).

Citeşte şi: Sorana Cîrstea, eşec dureros cu Svitolina după două ore şi jumătate! Begu, învinsă clar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS