Rezultat surprinzător, sâmbătă după masă, în Bănie, la partida dintre Universitatea Craiova și SCM Timișoara. Fotmația olteană nu a reușit să se impună în fața grupării din Banat, remizând, scor 35-35, la capătul unui nou meci tensionat. Partida a contat pentru etapa a 5-a din Divizia A, Seria C.
După acest rezultat, băieții pregătiți de Cătălin Popescu se află pe locul al treilea în clasament, cu trei victorii, un egal și o înfrângere.
Universitatea Craiova: Gheorghiță, Bureta – Ianași, Păun, Matei, Iovănescu, Gușatu, Micu, Coadălată, Luntraru, Budoiu, Florea, Pătru, Rușeanu, Bouros. Antrenor: Cătălin Popescu.
Pentru handbaliștii lui Cătălin Popescu urmează o deplasare extrem de grea, la Oradea. Partida se va desfășura săptămâna viitoare, data și ora de disputare fiind anunțate ulterior.
Citește și: Am contat doar un set! SCMU Craiova, învinsă la zero de Dinamo, chiar în Bănie