0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiSCMU Craiova a muncit din greu, dar s-a ales doar cu un punct din meciul cu Mioveni

SCMU Craiova a muncit din greu, dar s-a ales doar cu un punct din meciul cu Mioveni

Debutul în Divizia A1 pe propriul teren nu a fost, per total, așa cum se așteptau voleibalistele de la SCMU Craiova. Gruparea din Bănie a muncit enorm cu Dacia Mioveni, o altă formație nou-promovată, dar, la final, tabela a indicat un scor care nu a fost pe gustul celor prezenți la meci: 2-3 (26-24, 24-26, 26-24, 19-25, 13-15). Partida a contat pentru etapa a doua a noului sezon din Divizia A1.

Primul set a fost unul de mare luptă, cu multe răsturnări de scor și cu puncte spectaculoase. Dacia Mioveni a început mai bine meciul și s-a distanțat la 10-3, moment în care Lucian Zlotea a fost nevoit să solicite time-out. A fost o decizie excelentă, pentru că fetele sale s-au motivat, au jucat cu mai multă ambiție, iar concentrarea le-a revenit. Treptat, setul s-a echilibrat, ba mai mult de atât craiovencele au trecut și în avantaj, scor 18-17. Până la finalul actului, fetele lui Zlotea nu au mai cedat inițiativa și s-au impus cu 26-24.

În setul secund jocul a fost cam asemănător, doar că au apărut și greșelile, atât de o parte, cât și de cealaltă. S-a mers tot cap la cap până la scorul de 24-24, când craiovencele au făcut două erori pe preluare și s-au văzut egalate la seturi după 26-24.

Echilibrat, echilibrat..dar Mioveni tot n-a cedat!

Echilibrul s-a menținut și după 1-1, niciuna dintre cele două formații nerenunțând la gândul unei victorii. În acest act s-au evidențiat Ramona Marciu și Ana Stoian de la SCMU Craiova, care au adus puncte în momentele cheie. Ca și în seturile precedente, scorul a fluctuat, la fel și jocul celor două combatante, dar câștig de cauză a avut, într-un final, gruparea lui Zlotea. Din nou diferența s-a realizat la scorul de 24-24, când adversarele au greșit două atacuri succesive, iar scorul s-a făcut 2-1 în favoarea gazdelor.

Lupta s-a dat până la ultimul punct, dorința de victorie a fost una uriașă de ambele părți, iar meciul a fost parcă mai tensionat ca niciodată. Mioveni a jucat la capacitatea maximă în acest joc, așa cum au făcut-o și fetele noastre, dar pe final diferența s-a făcut la micile erori. Iar aici, din păcate, am avut de suferit, iar la final bucuria s-a mutat în tabăra oaspete. După 25-19 în actul al patrulea, setul decisiv a fost câștigat la limită de Dacia (15-13), care a bifat, astfel, al doilea succes consecutiv.

Chiar dacă a pierdut acest joc, SCMU Craiova se alege totuși cu un punct, datorită celor două seturi câștigate.

Divizia A1 – etapa 2:

Sâmbătă, 16 octombrie: SCMU Craiova – Dacia Mioveni 2-3, Ştiinţa Bucureşti – Universitatea Cluj 3-0, Alba Blaj – Arieşul Turda 3-0, Rapid -Voluntari 3-2, Lugoj – Dinamo 3-2.
Luni, 18 octombrie – ora 17.00: Târgovişte – Medgidia.

Citește și: Handbal / Universitatea Craiova, remiză surprinzătoare cu SCM Timișoara

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS