SCMU Craiova a obținut a 5-a victorie în actuala ediție a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Oltenii nu au avut nicio emoție în partida din etapa a 8-a, desfășurată pe teren propriu în fața lui CSM Focșani și câștigată cu un categoric 100-70. De asemenea, în acest meci putem evidenția evoluția fantastică a lui Michael Qualls, care a stabilit un nou record stagional de puncte marcate într-un meci din LNBM (41).
Titular în garnitura lui Michalis Kakiouzis, Michael Qualls a petrecut aproape 28 de minute pe parchet și a înscris 41 de puncte. Americanul a marcat 6/8 de la 2 puncte, 9/12 de la 3 puncte și 2/4 de la linia de libere. Qualls și-a mai trecut în cont 2 recuperări, 2 capace, o intercepție și un turnover, pentru un indice al eficienței de 38 de unități, informează Baschet.ro.
Qualls a mai stabilit un record și anume este primul jucător care marchează 9 coșuri de 3 puncte într-un meci. Precedentul record era deținut de Justas Tamulis, care a înscris 8 coșuri de la distanță chiar în meciul cu SCM U Craiova.
Am condus în permanență
Meciul a fost dominat copios de SCMU Craiova, care în primele trei sferturi și-a asigurat victoria. Treptat, elevii lui Kakiouzis s-au desprins în meci, iar la pauza mare diferența dintre cele două echipe era una consitentă, de 22 de puncte, scor 53-31. Nici după revenirea de la cabine alb-albaștrii nu au lăsat-o mai ușor, ci dimpotrivă, au accelerat și mai mult pentru a-și asigura victoria chiar înainte de ultimele 10 minute. După trei sferturi scorul era 80-45, iar tehnicianul grec al Craiovei a schimbat echipa și i-a introdus pe teren și pe cei care nu au prins prea multe minute, precum Vîrnă, Bagairea sau Blaj Voinescu. Actul al patrulea a fost și singurul câștigat de oaspeți (25-20), dar, la final, SCMU s-a impus cu 100-70.
Michael Qualls a fost omul meciului cu 41 de puncte și 2 recuperări. Troy Franklin a reușit 12 puncte, 8 pase decisive și 5 recuperări în timp ce Peter Olisemeka a terminat în double-double, 11 puncte și 12 recuperări. Hawley a contribuit cu 14 puncte de pe bancă.
Henri Chatman a fost cel mai bun marcator al oaspeților cu 23 de puncte plus 4 recuperări și 2 pase decisive. Aliaksandr Pustahvar a totalizat 17 puncte și 9 recuperări.
Pentru SCMU Craiova urmează o deplasare la Ploiești înaintea pauzei competiționale.
Citește și: Pascu, Kriško, Pupart şi Bartha, încântaţi de evoluţia bună şi de victoria cu Zalău