Lionel Messi a câştigat pentru a şaptea oară trofeul „Balonul de Aur”, pentru cel mai bun jucător al anului, decernat, luni, la Paris, în cadrul galei organizate de revista France Football.
Messi (23 ani), care şi-a mărit astfel recordul de trofee pe care îl deţinea (2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021), s-a impus în duelul său cu atacantul polonez Robert Lewandowski (Bayern Munchen) şi cu italianul de origine braziliană Jorginho (Chelsea).
În alegerea sud-americanului a cântărit mult şi câştigarea primului său trofeu cu echipa naţională, Copa American, în această vară, în Brazilia.
Messi a fost protagonistul unui transfer istoric în această vară, de la FC Barcelona, clubul la care şi-a petrecut întreaga sa carieră de până atunci, la Paris Saint-Germain. Sud-americanul a reuşit să obţină în sezonul trecut doar un trofeu cu Barca, şi anume Copa del Rey, pe lângă titlul de golgheter din La Liga.
De remarcat că marele său rival, Cristiano Ronaldo (locul 6), nu figurează pe podiumul trofeului pentru prima oară din 2010.
Messi: „Copa America a făcut diferenţa“
Și starul argentinian a declarat în cadrul conferinţei de presă care a urmat galei de la Paris că decisivă pentru obţinerea trofeului a fost câştigarea competiţiei Copa America, anul acesta, cu naţionala Argentinei.
„Am făcut un sezon bun cu Barcelona, chiar dacă nu am reuşit să câştigăm La Liga sau Liga Campionilor. Copa America a făcut diferenţa pentru a câştiga din nou acest trofeu (Balonul de Aur, n. red.). Este o mândrie că sunt primul jucător care îl câştigă în tricoul echipei PSG. Este ceva special, o onoare. Acest premiu îmi dă forţa pentru o nouă etapă, la un nou club. Mă bucur că mi-am văzut familia fericită în seara asta.
Este un premiu individual, dar Copa America este un trofeu pentru o echipă. Vom face totul pentru a câştiga un nou trofeu cu Argentina”, a mai spus atacantul. În legătură cu un posibil al optulea Balon de Aur, Messi a spus: ”Cred că un lucru duce la altul. Cel mai important este de a ajunge la un nivel de grup (la PSG) cum s-a întâmplat cu Argentina la Copa America. Trebuie să mă adaptez la noul meu club, la noul meu mediu, iar acest trofeu mi-a dat multă energie”, a spus Messi.
Citește și: Oltenii își pun cenușă în cap. Cârțu a răbufnit, Nistor și-a „înțepat“ colegii