5.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalBurleanu promite VAR în Liga 1: „Vom beneficia 100% de asistenţă video în sezonul viitor!“

Burleanu promite VAR în Liga 1: „Vom beneficia 100% de asistenţă video în sezonul viitor!“

În sfârşit vom avea VAR şi în România! Prima partidă care va beneficia de arbitraj video (VAR) va fi Supercupa României, meci programat în luna iunie a anului viitor. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă.

„Tot planul propus a fost implementat până acum, nu avem nicio zi de întârziere. Toţi cei trei parteneri, FRF, LPF şi deţinătorul de drepturi TV, şi-au respectat toate angajamentele, astfel încât în luna ianuarie putem trece la următoarea fază, pentru că până acum am parcurs perioada de pregătire offline a arbitrilor. Aşadar din luna ianuarie vom avea meciuri live, dar fără contact cu arbitrul din teren, iar în luna aprilie vor fi primele meciuri în care VAR-ul va fi testat în integralitatea sa.

Pot să spun azi cu certitudine că primul meci care va beneficia de arbitrajul video va fi Supercupa României, din luna iunie 2022. Şi că sută la sută toată ediţia 2022-2023 a Ligii I va beneficia de asistenţă video. Există şi scenariul pentru folosirea VAR şi la finala Cupei României din 19 mai, dar nu avem acum toate elementele de garanţie în ceea ce priveşte validarea FIFA“, a afirmat Burleanu.

Luni, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Kyros Vassaras, declarase că implementarea arbitrajului video (VAR) în România va avea loc începând cu sezonul 2022-2023, conform unui acord semnat cu FIFA.

Citeşte şi: „U“ Craiova – UTA 0-0 / Din ce în ce mai jenant. „Şampania” a cam răsuflat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS