3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportOperaţiile i-au pus „capac“! Larisa Iordache şi-a anunţat încheierea carierei sportive

Operaţiile i-au pus „capac“! Larisa Iordache şi-a anunţat încheierea carierei sportive

Se pare că multiplele operaţii au dat-o peste cap pe Larisa Iordache, care a luat o decizie deloc pe placul tuturor. Gimnasta noastră, medaliată la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene, şi-a anunţat, joi seară, încheierea carierei sportive. Această hotărâre a venit după ce a suferit o nouă intervenţie chirugicală la gleznă la începutul lunii.

„Cazi, dar te ridici! Azi este nimeni, însă mâine este campionul lumii. Totul este o alegere, o alegerea de a fii cel mai bun pentru tine şi în sufletul tău. Asta am învăţat în cei 20 de ani pe care i-am petrecut în sala de gimnastică. Azi închei acest capitol frumos din viaţa mea. Mă simt împăcată şi mulţumită cu alegerea pe care am făcut-o! Este timpul pentru o viaţă normală şi un pic mai liniştită. Am pus cipicii de o parte, costumul în dulap şi tot ce am trăit până acum într-un sertar micuţ acolo în inima şi mintea mea.

Aş vrea să spun multe, însă nu îmi pot aduna cuvintele pentru o singura postare. Vreau să ştiţi că vă apreciez pe voi, cei ce mă urmăriţi cu drag, îmi scrieţi şi îmi transmiteţi gânduri pozitive. Şi vreau să mulţumesc persoanelor ce chiar mi-au dorit binele măcar o dată în aceşti 20 de ani de când am început gimnastica! Un nou capitol este gata să înceapă odată cu noul an! Iubire pentru toată lumea!“, a scris Iordache în mesajul postat în reţelele de socializare.

Larisa Andreea Iordache (25 ani) are în cariera sa o medalie bronz la Jocurile Olimpice, cu echipa, în 2012, la Londra, patru medalii la Campionatele Mondiale, două de argint şi două de bronz, 16 medalii la Campionatele Europene, 7 de aur, 7 de argint şi 2 de bronz, precum şi trei la Jocurile Mondiale Universitare, două de aur şi una de bronz.

Citeşte şi: Ana Bogdan, deja în sferturi la Limoges! Româna se apropie de trofeu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS