7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis de masă / CSU Craiova, fără medalie la Cupa României, dar cu speranţe mari pe viitor

Tenis de masă / CSU Craiova, fără medalie la Cupa României, dar cu speranţe mari pe viitor

În perioada 14-15 decembrie 2021, la Dumbrăvița, s-a desfăşurat Cupa României de Tineret + Seniori la tenis de masă. Clubul CS. Universitatea Craiova, care a fost reprezentat de Daniel Simulescu, Bogdan Cristian, Alex Glogogeanu, Mihăiță Mănescu, la masculin, respectiv Carmina Găman, la feminin, nu a reuşit să obţină o medalie, dar a câştigat şi mai multă experienţă şi încredere pentru următoarele competiţii. Totodată, principalul câştig este Carmina Găman, o junioare de doar 14 ani care deja și-a făcut debutul la Tineret și Seniori.

La Seniori, Bogdan Cristian, Daniel Simulescu și Mihăiță Mănescu au trecut de faza grupelor (C. Bogdan și D. Simulescu au câștiga grupa, M. Mănescu locul 2 în grupă) și astfel au intrat pe tabloul principal în primii 16. Acolo toţi sportivii pregătiţi de Vasile Florea au cedat.

La Tineret, Bogdan Cristian a ajuns în primii 8, unde a cedat la mare luptă cu scorul de 3-2. Dacă ar fi reuşit să se impună, Bogdan ar fi ajuns în semifinale şi ar fi câştigat, implicit, o medalie.

Carmina Găman, „câştigul“ Craiovei la finalul Cupei României

Contactat de GdS, antrenorul sportivilor de la CSU Craiova, Vasile Florea, ne-a povestit desfăşurarea competiţiei de la Dumbrăvița şi s-a bucurat, în special, de debutul Carminei Găman în „lumea tenisului“.

„La seniori am reuşit să trecem de grupe cu Bogdan Cristian, Daniel Simulescu și Mihăiță Mănescu, dar în faza următoare, pe tabloul principal, s-au oprit cu toţii, din păcate. La tineret am fost la un pas de medalie prin Bogdan Cristian, cel care a ajuns în primii 8, unde a cedat la mare luptă, scor 3-2. Era destul de greu să ne gândim la o medalie, dar având în vedere şi conjunctura, am avut şansa noastră. Contează mult şi norocul pe care îl ai la tragerea la sorţi, dacă ai şansa să eviţi la început sportivii cei mai valoroşi.

Per total, sunt mulţumit de ceea ce am realizat la această competiţie. De asemenea, vreau să menţionez că sportiva noastră de doar 14 ani, Carmina Găman, și-a făcut debutul la Tineret și Seniori. Este o tânără speranţă a tenisului de masă craiovean şi cu siguranţă va avea multe de învăţat şi de arătat în perioada următoare“, a spus Vasile Florea, pentru GdS.

Citeşte şi: Simona Halep a reușit, oficial, lovitura anului 2021 (video)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS